Interviu cu prof. univ. dr. Dumitru Țucu, vicepreședintele Academiei de Științe Agricole și Silvice Timișoara
Domnule prof. dr. Dumitru Țucu, vă rog să specificați trei probleme cu care agricultura din Timiș s-a confruntat în 2019 și nu au avut rezolvare?
Cea mai mare problemă care devine pe zi ce trece tot mai gravă este lipsa forței de muncă, de fapt, o chestiune nu numai a agriculturii din Timiș. A doua ar fi că, la 30 de ani de la revoluția din 1989, încă nu există formată o piață pentru produsele agriculturii ecologice autohtone, iar a treia este faptul că nu avem cercetare în agricultură, să spunem așa mai dur, și de aceea se importă mult prea mult material biologic. Totuși, în Timiș, ne putem mândri cu Stațiunea de Cercetare în Agricultură Lovrin, dar și aceasta se află la început de drum.
Dacă nu avem o piață formată pentru produsele ecologice, înseamnă că nu avem nici agricultură ecologică în Timiș?
Ba, avem agricultura ecologică în Timiș, dar e prea slabă și cu o floare nu se face primăvară. Cred că e nevoie de mult mai mult. Trebuie să atrag atenția că ne aflăm în această situație, datorită unor probleme de sistem. În primul rând, nu avem educație pentru a consuma produse eco sau bio, de aceea nu avem nici piață de desfacere. În plus, în acest moment consumatorul nu mai crede în această agricultură ecologică, fiindcă a fost mințit de prea multe ori. O fermă spune că are agricultura ecologică, dar dacă vecinul are plante modificate genetic, vântul sau albina nu iau polenul și îl duc în câmpul vecin? Polenul circulă, insectele circulă. Pentru agricultură eco ar trebui niște areale sigure şi se fac niște pași spre o agricultură ecologică sigură. În al doilea rând, trebuie pus la punct sistemul de certificare a produselor eco și a celor tradiționale. Totuși se vede o creștere a interesului consumatorului pentru produsele bio și organice. În hipermarketuri există rafturi destinate agriculturii bio și a produselor tradiționale. Începe să se formeze cu greu și piața. Din păcate foarte lent. Totuși mi se pare o diferență mult mai mare de preț între produsele clasice și bio, în condițiile în care costurile de producție ar trebui să fie mai mici la produsele bio, fermierul nu dă bani pe tratamente chimice și pe alte inputuri. Așadar prețurile sunt exagerat de mari, iar consumatorul român nu își permite să cumpere asemenea produse bio sau eco.
Domnule Țucu, de ce credeți că nu avem cercetare în agricultură?
Nu avem cercetare fiindcă nu plătim cercetarea. Nu există finanțare reală de la guvern. Nu putem spune că nu avem cercetare deloc, (exemple sunt stațiunile de cercetare aflate în dezvoltare), dar este foarte firavă. Nu mai vorbim de numărul de cercetători din agricultură raportat la populația țării. Dacă ne comparăm cu Franța, e un dezastru. Ei sunt cei mai dezvoltați în cercetarea agricolă. Au chiar o agenție națională centrată pe cercetare agricolă, care este cumva integrată. Finanțarea pe cercetător în țara noastră este mai mică raportat la situația din Franța cu 300-500%. Pentru anul acesta prima sesiune de finanțare va fi abia în această toamnă. Iată unde ne aflăm. Încă nu avem 1% din PIB pentru finanțarea cercetării în agricultură.
Cât ar trebui să fie această finanțare?
În unele țări, această finanțare este de 3% din PIB. Vorbim de finanțarea de la stat, dar mai există și finanțare privată. În țara noastră cred că ar trebui să fie alocat pentru cercetarea agricolă 2% din PIB, pentru a avea și rezultate eficiente. Cercetarea în agricultură este la fel de strategică ca și apărarea. Cercetarea în agricultură asigură hrana viitorului care reprezintă o problemă de siguranță națională. Cercetarea și învățământul ar trebui să fie înaintea apărării ca prioritate de finanțare.
Așadar nu avem cercetare, dar nu avem nici forță de muncă nu numai în agricultura din Timiș, ci din întreaga țară?
Am vrut să facă școala numai ași, iar acum nu mai avem meseriași. Am vrut să avem numai tineri cu diplome universitare, dar iată unde am ajuns.
În aceste condiții, ce ar trebui făcut ca să avem forță de muncă în agricultură?
În primul rând, ar trebui să se îmbunătățească salarizarea, dar trebuie mărită și eficiența, productivitatea fermei. Altfel nu o să vină nimeni să muncească în agricultură pe 300 de euro și va prefera munca în agricultura țărilor din Occident unde primește 1.500 de euro. Se duce românul acolo, stă în baracă în condiții critice, dar face bani. Aici, trebuie create și facilități pentru studenții care vin din mediul rural la facultăți. Sunt unele proiecte în acest sens dezvoltate de universități în colaborare cu multinaționalele unde au aderat și fermele mai mari pentru a trage forța de muncă educată în agricultură la absolvirea facultății. Chiar USAMVB Timișoara implementează un asemenea proiect cu Dekalb și unele ferme mari din Banat. Studenții merg în practică la ferme, unde primesc chiar cazare și masă, iar la final sunt angajați, au și bursă în timpul studiilor. Iată un exemplu de bună practică pentru a atrage forța de muncă tânără și educată în agricultura din Banat. Un alt exemplu de succes care acuma începe să funcționeze este școala duală.
O altă problemă care nu pare a avea rezolvarea este că exportăm materie primă (grâu și porumb la prețuri mici) și importăm produsul finit, pâine și covrigi înghețați, biscuiți sau pișcoturi la prețuri mult mai mari. Cât o să mai continuăm așa?
De 30 de ani distrugem industria românească producătoare de produse agroalimentare. Totuși cred că deja se i-au măsuri. Au fost construite unele fabrici în România care utilizează și procesează materia primă autohtonă, dar e nevoie de programe naționale în acest sens. Un exemplu este și proiectul domnului Daea ”Alege oaie” care este un program inteligent, dar trebuie continuat și dezvoltat. Alt program bun este cel cu tomatele și chiar cel cu usturoiul autohton.
Ce ar trebui făcut pentru ca munca în agricultura să fie mai eficientă și să putem avea o producție autohtonă mai mare?
Trebuie o colaborare mult mai realistă între Ministerul Agriculturii, guvern și bănci, unde fermierul să fie pionul principal, în centrul atenției, să fie ascultat ce are de zis, să fie ajutat în mod concret și să nu se treacă peste el. Deciziile ce vor fi luate vor trebui să fie în interesul fermierului, iar toamna el nu se va mai trezi că nu are bani să își cumpere inputurile de la marile companii multinaționale. Știm că banca este cel mai înverșunat pion al economiei pentru a obține profit, fiindcă știe cel mai bine ce înseamnă profit. Dacă fermierii români vor să aibă un cuvânt de spus în fața băncilor și a autorităților, a achizitorilor și a samsarilor, ei trebuie să se asocieze în cooperative sau grupuri de producători. Atunci, își vor putea impune punctul de vedere. Așa funcționează agricultura occidentală, așa trebuie să fie și la noi.
Degeaba fermierii sunt asociați că băncile tot nu le dau bani!
Eu zic ca la bănci ar trebui să fie o intervenție prin lege a statului, fiindcă trebuie totuși să ții cont și de ceilalți nu să calci pe cadavre, un capitalism sălbatic. Statul, prin Ministerul Agriculturii, să fie un mediator între bănci și fermieri. Dacă ar fi o finanțare corectă ar fi primul pas pentru un preț corect. Multinaționale fac finanțarea cu inputuri toamnă la prețurile impuse de ele. În această situație, nu numai fermierul bănățean este la mâna lor, ci toți fermierii din țară sunt dependenți de multinaționale.
Credeți că OMG-urile reprezintă o șansă la nevoia de hrană a umanității?
E adevărat că OMG urilor măresc rezistența plantelor la boli și dăunători și, prin urmare, cresc producțiile și astfel se satisface nevoia de hrană tot mai mare a umanității. Problema se pune la modificările genetice ale plantelor care, după cum spun specialiștii, pot avea efecte grave aspra sănătății omului în timp. Efectele se vor vedea peste 20-30 de ani, dacă noi acum începem să consumăm agricole modificate genetic. Cred că ne aruncăm întru neant cu acestea OMG. Acestea reprezintă o șansă la nevoia de hrană a societății viitorului, dar și un risc. O primă măsură este să controlăm risipă de produse alimentare care este îngrozitor de mare. Trebuie să valorificăm toate resursele naturale. Iată că acuma a venit la modă consumul de insecte. În Japonia și China sunt ferme pentru creșterea insectelor, care sunt la mare căutare. Noi nu suntem pregătiți psihologic pentru a consuma insecte. Acestea reprezintă o sursă de hrană eficientă și sănătoasă. O altă sursă naturală sunt algele consumate foarte mult în lumea occidentală.
