Acasă Economic NIS Petrol: investim 600 de milioane de euro pentru a exploata petrol...

NIS Petrol: investim 600 de milioane de euro pentru a exploata petrol și gaze naturale, nu și gaze de șist

DISTRIBUIȚI

nis petrol

NIS Petrol, una dintre cele mai mari companii petroliere integrate pe verticală din sud-estul Europei, își continuă planurile de dezvoltare în România. Compania se află în plin proces de demarare a etapei de explorare a zăcămintelor petroliere din zona Banatului. În perioada următoare este programată evaluarea perimetrelor EX7 Periam și EX8 Biled, din județul Timiș, ca parte a programului integrat de dezvoltare a industriei petroliere din bazinul Panoniei.

Strategia pe termen lung a companiei vizează extinderea prezenţei NIS în regiunea balcanică.
„Dezvoltarea și consolidarea poziției companiei noastre ca jucător important din regiune în sectorul petrolier reprezintă obiectivele noastre principale. Compania se axează pe explorarea, dezvoltarea şi producţia convenţională de petrol, acesta fiind şi scopul prezenţei noastre pe piaţa din România. Sporirea capacității de producție în urma unor investiții semnificative în modernizarea rafinăriei de la Pancevo reprezintă motivul principal al interesului nostru în perimetrele petroliere din vestul țării, aflate în proximitatea graniței cu Serbia”, a declarat Vadim Smirnov, director general NIS Petrol România. ”Nu trebuie să subestimăm dreptul la informație. Am venit la Timișoara pentru că suntem deschiși și pentru că vrem să informăm populația din vestul României despre planurile noastre. Informația trebuie să fie bazată pe fapte și nu pe zvonuri. Noi nu cultivăm trandafiri. Acționarii noștri sunt gata să investească 600 de milioane de euro în România”, a mai spus Smirnov.
În 2011, NIS Petrol și compania canadiana East West Petroleum – EWP au semnat un acord de farm-out pentru patru perimetre, printre care și cele două anterior menționate, câștigate de EWP prin ofertă publică, asociată celei de-a 10-a runde. În baza acestui acord, EWP deține o participație de 15%, iar restul de 85%, precum și statutul de operator, îi revin companiei NIS Petrol. Operaţiunile NIS în perimetrele EX7 Periam (1.070,6 kmp) și EX8 Biled (1.113,2 kmp) vizează exclusiv resurse convenţionale – țițeiul, în timp ce explorarea resurselor neconvenţionale, precum gazele de şist, nu reprezintă obiectul de activitate al companiei.

perimetri nis”Căutăm petrol și gaze naturale, nu gaze de șist”

„Descoperirea de noi zăcăminte de țiței va însemna, practic, dezvoltarea industriei petroliere în regiune și, implicit, noi locuri de muncă pentru populația locală, precum și mai multe șanse de dezvoltare pentru comunitățile din județ. Acest lucru va fi benefic și pentru rafinăria noastră din Pancevo și va duce la revitalizarea industriei petroliere din această regiune. .Operaţiunile noastre respectă în totalitate cerinţele de mediu și de siguranță a populației”, a explicat Mikhail Danilin, director executiv Upstream NIS Petrol. ”Explorările în regiunea Banatului au început în anii 50. Tehnologiile pe care dorim să le aplicăm în România nu sunt noi. Industria petrolieră e de așa natură că nu putem dezvolta tehnologii noi în câteva luni. Majoritatea tehnologiilor au fost dezvoltate în anii ’70 – ’80. Sunt bucuros să spun că multe dintre aceste tehnologii au fost dezvoltate în România. Prin urmare, tehnologiile pe care noi dorim să le aplicăm sunt o îmbunătățire a celor dezvoltate în acea perioadă. De-a lungul deceniilor s-au făcut multe explorări în județul Timiș, s-au forat multe sonde și deja s-au descoperit multe zăcăminte. Implicarea noastră în acest proces reprezintă o nouă etapă de explorare în această regiune. Țintele cele mai ușoare au fost deja atinse – zăcămintele au fost deja descoperite. Acum analizăm zăcăminte de petrol de dimensiuni mici. Acest lucru necesită investiții mari și o abordare mai sistematică, și mai multe riscuri. Există posibilitatea să faci investiții mari dar să nu găsești nimic. Tot ceea ce avem în curs de implementare este conform legislației române și standardelor de protecție a mediului. Nu căutăm gaze de șist. Știu că este un subiect sensibil. Lucrările de prospectare vor fi efectuate cu scopul explorării și dezvoltării zăcămintelor de țiței, prin tehnologii avansate și cu metode standard folosite în industria petrolieră. NIS nu utilizează și nu are de gând să utilizeze fracturarea hidraulică”, spune Mikhail Danilin.
”Trebuie să fie clar că noi nu căutăm gaze de șist. Acest lucru este interzis chiar de licența de exploatare, pe care am semnat-o cu Statul Român. Am făcut fosrte multe prospecțiuni în Serbia, la câțiva zeci de kilometrii de Timișoara, și nu am găsit gaze de șist. Probabilitatea ca în județul Timiș să fie astfel de gaze este foarte mică. În anii 2008 – 2010 s-au făcut explorări în Ungaria, unde, din nou, nu au fost găsite gaze de șist”, a declarat Vadim Smirnov, director general NIS Petrol România.

Ce spun specialiștii?

“În anii ‘60 s-au făcut explorări pentru petrol, în principal în Banat, au fost identificate zăcăminte de petrol şi de gaze asociate, e adevărat nu foarte bogate, dar, totuşi, pentru zona aceasta a fost o situaţie economică favorizată. Astfel că, prin anii ‘80, județul Timiş asigura 11% din producţia de petrol a României. Pentru bănăţeni, probabil că problema ar trebui să se pună puţin altfel, în sensul că ar trebui să fim receptivi la ce putem afla în raport cu ceea ce va rezulta dintr-o cunoaştere mai bună a geologiei acestei regiuni. Faţă de perioada anilor ‘70 şi ’80 nu a crescut, decât extrem, extrem de puţin gradul de cunoaştere a potenţialului şi a structurii geologice a Banatului. Nu s-a făcut nimic până acum pentru că, trebuie să recunoaştem, şi explorarea costă,” spune prof. univ. dr. Petru Urdea, Departamentul de Geografie din cadrul Universității de Vest Timișoara

NIS Petrol va dezvolta rețeaua premium Gazprom Petrol Stations

Pe lângă sectorul de explorare, NIS Petrol continuă să îşi extindă prezenţa şi în sectorul de vânzare și distribuţie de produse petroliere din România. Cele 17 staţii de alimentare operaționale din rețeaua premium Gazprom Petrol Stations din România oferă clienţilor carburant şi servicii de calitate, precum şi o gamă variată de produse suplimentare. Compania deține 3 staţii de distribuţie a carburanţilor în Timișoara: una pe Calea Aradului, nr. 56 A, a doua pe Bulevardul Antenei, nr. 2A și cea de-a treia pe DN 69, km 6, Dumbrăvița. NIS (Nafta Industrija Srbije) este una dintre cele mai mari companii petroliere integrate pe verticală din sud-estul Europei. Activităţile sale includ explorarea, producţia si procesarea petrolului şi a gazelor naturale, precum şi furnizarea unei game largi de produse petroliere. Compania are două rafinării – în Pančevo şi în Novi Sad, precum şi o unitate de producţie GPL (gaz petrolier lichefiat) în Elemir. NIS produce aproape 1,7 milioane tone de petrol şi gaze naturale pe an. Reţeaua de retail a companiei cuprinde peste 500 de facilităţi: benzinării, staţii de alimentare şi o reţea de depozite petroliere în regiunea balcanilor. Pe lângă Serbia, NIS este prezentă şi în Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Ungaria şi România, Turkmenistan, Angola, Belgia și Rusia.

Comentarii

comentarii