Acasă Eveniment Noapte de foc pentru pompierii timișeni. Au stins trei incendii în decurs...

Noapte de foc pentru pompierii timișeni. Au stins trei incendii în decurs de câteva ore

DISTRIBUIȚI

Noaptea de duminică spre luni nu a fost deloc liniștită pentru pompierii din Timiș. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a fost solicitat să intervină la trei incendii de pe raza județului: în Stamora Germană, în Lenauheim și în Moșnița Nouă. În cazul primului și ultimului, a fost vorba de două locuințe, iar în celălalt privea un autoturism. Intervențiile au făcut ca proporțiile pagubelor să fie limitate și să nu existe victime.

Primul incendiu a fost anunțat la ora 01:49, când pompierii din Deta au fost solicitați să intervină la un incendiu în localitate Stamora Germană. La locul intervenției s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și 11 pompieri, iar, ulterior, au intervenit și cinci voluntari din cadrul SVSU Moravița.

„La sosirea echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la acoperișul unui garaj (pe o suprafață de aproximativ 20 mp) și aproximativ 1 mp din acoperișul locuinței. Intervenția rapidă a pompierilor a dus la limitarea incendiului și salvarea locuinței. În urma cercetărilor la fața locului, pompierii au stabilit cauza probabilă a incendiului: scurt circuit electric – cablu electric defect”, explică reprezentanții ISU Timiș.

Cel de-al doilea incendiu a fost anunțat la ora 03:23. Atunci, pompierii din cadrul Stației de Pompieri Sânnicolau Mare au fost solicitați să stingă un incendiu la un autoturism, în localitatea Lenauheim. La locul incidentului s-au deplasat patru pompieri cu o autospecială de stingere, iar în sprijinul lor au venit și șase voluntari cu o autospecială de stingere din cadrul SVSU Lenauheim.

„La sosirea pompierilor, incendiul se manifest cu ardere generalizată la întregul autoturism, acesta fiind distrus în totalitate. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, precizează în legătură cu acest evenimente aceiași reprezentanți ai ISU Timiș.

Ultimul incendiu s-a produs în jurul orei 05:55, când pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu în localitatea Moșnița Nouă. Aici, s-au deplasat 4 autospeciale de stingere, o autoscară de lucru la înălțime, un echipaj SMURD și 17 pompieri.

„Din primele informații primite de la apelant, am fost anunțați că incendiul se manifestă la o casă. La sosirea echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta la un garaj și la camera tehnică a locuinței. În urma incendiului au ars elementele combustibile din garaj și din camera tehnică. Trei persoane, doi adulți și un minor, s-au autoevacuat din locuință până la sosirea echipajelor de intervenție. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, pompierii au stabilit cauza probabilă a incendiului: suprasolicitarea instalației electrice”, transmit și în legătură cu acesta reprezentanții inspectoratului.

Comentarii

comentarii