Acasă Eveniment Noi imagini cu criminalul fugar de la Făget, imediat după crimă

Noi imagini cu criminalul fugar de la Făget, imediat după crimă

DISTRIBUIȚI

Tânărul care a luat viaţa unui bărbat şi a rănit-o grav pe soţia lui, pe o stradă din Făget, fără vreun motiv anume, are pe urmele sale forţe impresionante care îl caută.

El a mai înjunghiat apoi încă două persoane, iar peste altă persoană a dat cu maşina, în timp ce fugea de la locul crimei. Poliţiştii au apucat să folosească armamentul din dotare, trăgând spre maşina acestuia, însă ucigaşul ar fi reuşit să scape.

Florin Boldea este căutat de poliţişti după ce a omorât un bărbat, a rănit-o grav pe soţia acestuia, apoi a mai înjunghiat două persoane şi a lovit cu maşina încă o persoană. După crimă, bărbatul a fost filmat cum încearcă să spargă uşa unui bar din Temereşti, însă nu reuşeşte, iar comportamentul său este unul cel puţin bizar, martorii precizând că ar putea să fie sub influenţa drogurilor.

Poliţiştii au instalat filtre şi îl caută pe agresor atât din aer, cu elicopter şi drone, dar şi terestru, cu numeroase forţe de intervenţie. Florin Boldea este recidivist, fiind condamnat pentru loviri şi alte violenţe cu doi ani în urmă.

“În această dimineață, în jurul orei 08:00, polițiștii timișeni au fost sesizati prin SNUAU 112, despre faptul că în orașul Făget două persoane au fost agresate de către un bărbat. Ajunși la fata locului, polițiștii au constatat că cele două persoane, un bărbat și o femeie au fost agresate fizic de un bărbat. Ulterior agresiunii, bărbatul a decedat, iar femeia a fost transportată în stare gravă la spital. Autorul a părăsit locul faptei, îndreptându-se spre localitatea Temeresti cu bicicleta, de unde ar fi sustras o mașină, cu care, ulterior a lovit o persoană. În drum spre această  localitate, acesta ar mai fi agresat fizic alte trei persoane (două femei și un bărbat). Pentru prinderea acestuia, politistii au efectuat trei focuri de armă asupra autoturismului. Imediat după producerea evenimentului, autorul a fost identificat, fiind un bărbat de 33 de ani, recidivist, din localitatea Bichigi, județul Timiș.  La acest moment se efectuează cercetari în vederea depistării persoanei în cauză, sub coordonarea Inspectorului Sef al I.P.J. Timiș.   De asemenea, s-au instituit filtre în zonă, bărbatul fiind căutat cu efective mărite”, informează poliţiştii, scrie observator.tv.

Comentarii

comentarii