Acasă Cultura Nominalizările pentru Premiile Uniunii Scriitorilor Timişoara, pe anul editorial 2019

Nominalizările pentru Premiile Uniunii Scriitorilor Timişoara, pe anul editorial 2019

DISTRIBUIȚI

Întrunit în sesiune on line, Juriul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România a decis nominalizarea următoarelor volume pentru premiile Filialei pentru anul editorial 2019.

Juriul va acorda și premii speciale unor lucrări valoroase publicate în anul precedent.

Premiul cartea anului – Poezie

Daniel Luca, Croitorul de noapte, Editura Inspirescu, 2019.
Marian Oprea, în pas alergător, poezii, Editura Waldpress, 2019.
Monica Rohan, Freamătul subtil al stingerii, poezii, Editura Eikon, 2019.
Costel Stancu, Hoțul de ferestre, Editura Mirador, 2019.
Adriana Weimer, Lumină de stea, Editura Eikon, 2019.

Premiul cartea anului – Proză

Costel Balint, Fum, gloanțe, libertate, roman, Editura Eurostampa, 2019.
Ana Pop Sîrbu, Ludovica, roman, Editura David Press Print, 2019.
Mircea Pora, Ce mai faci, maestre, proză scurtă, Editura Eikon, 2019.
Paul Purea, Între cruce și bisturiu, roman, Editura Brumar, 2019.
Marcel Sămânță, Un loc cu multă verdeață, proză, Editura Mirton, 2019.

Premiul cartea anului – Critică/istorie literară, eseu

Cristina Chevereşan, Peregrini în imediat, Editura Brumar, 2019.
Radu Ciobotea, Penumbra. Eseuri de istoria culturii, Editura Junimea, 2019.
Alexandru Orăviţan, Within and Without the Metropolis: Foreground and Background in Post-9/11 Literature, Editura UVT, 2019.
Vasile Petrica, Damaschin Bojincă (1802-1869), enciclopedist uitat, Editura Davis Press Print, 2019.
Lucian Vasile Szabo, Ameninţarea clasicilor. Scriitori şi jurnalişti în dispută cu puterea politică, Editura Junimea, 2019.

Premiul cartea anului – Debut

Livia Ghighilicea, Iarnă-mă, poeme, Editura TracusArte, 2019.
Doina Măgărin, Galeria oglinzilor, proză scurtă, Editura David Press Print, 2019.

Comentarii

comentarii