Noul PNL, format din politicieni care au fost în 2004-2005 împreună sub semnul Alianţei Dreptate şi Adevăr (ADA), dar care au devenit rivali sub guvernarea Băsescu-Boc, acum se văr sub acelaşi acoperiş Naţional Liberal. O fi bine, o fi rău? Cine are caracter poate face treabă bună în noua echipă, gândindu-se că vine anul electoral 2016, când alegătorii s-au mai deşteptat şi că şi-ar putea vedea funcţiile (locale sau parlamentare) în primejdie dacă nu vor fi corecţi. La urma urmei, C.P. Tăriceanu a fost liberal de liberal şi a trecut de partea PSD în cadrul defunctei USL, aşadar, blazonul de liberal nu l-a împiedicat să-şi urmărească interesul pentru a rămâne în cel de-al doilea fotoliu al ţării.
Desigur, intenţia de a avea o Dreaptă unită şi puternică în România, care să contracareze populismul de masă al PSD, nu a fost o idee rea, ci dimpotrivă. Dar cu cine să te uneşti într-o Dreaptă viabilă? Cu cel de stânga PSD, cu pupi-în-tălpi-stul UNPR, cu televizorul PC, cu dispărutul PRM, cu căutătorii Elodiei din PPDD, cu clubul FC, cu oamenii „domnului cu usturoi”, cu băsiştii şi udriştii din PMP? Rămânea PDL. Pe unii îi deranjează, pe alţii îi intrigă, altora li s-au stricat socotelile. De la bun început, noului PNL i s-a cântat prohodul, dar aici nu este vorba despre o alianţă, ci despre un partid unitar, format prin contopire. Ca atare, cei care sunt PDL-işti oneşti vor înţelege şansa pe care o au de a-şi continua activitatea politică într-un nou format şi ne-neglijând cetăţenii.
Mona Muscă spunea în 2001, după eşecul CDR (1996-2000), din care făcuse parte şi PNL, că „pentru greşelile pe care PNL le-a făcut a plătit, fiind scos de la guvernare”, dar activitatea lui trebuie să continue. Cam la fel este situaţia acum cu PDL.
La acest sfârşit de săptămână au ieşit la iveală noutăţi „incendiare” care vor rupe (pentru a câta oară?) partidul. O înregistrare/stenogramă, în care liderul Teodor Atanasiu le vorbeşte celor prezenţi (la Bistriţa) că unirea cu PDL s-a făcut pentru că PNL nu câştiga Preşedinţia şi că i-ar lăsa pe foştii democrat-liberali să se amăgească despre faptul că vor avea asigurat premierul.
Acum, chestia cu promisiunile în politica românească s-au dovedit a fi apă de ploaie (vezi cum a rămas Crin Antonescu cu buza umflată pentru că PSD-iştii l-au minţit). De data aceasta, cel care aşteaptă să chivernisească bugetul României este Cătălin Predoiu. Ar fi, într-adevăr, o lipsă de moralitate să te foloseşti de cineva până treci puntea prezidenţială, după care să-l împingi de pe punte.
Nu ştim dacă stenograma a fost o „glumă” de 9 mai, dar pentru Timiş, copreşedintele noului PNL, Nicolae Robu, dă asigurări că treaba merge bine şi a anunţat duminică faptul că procesul de fuziune s-a încheiat în toate organizaţiile locale, singura unde procesul stabilirii conducerii unice nu s-a finalizat fiind Timişoara.
Robu consideră fuziunea PNL-PDL drept cel mai important act politic din 1990 până în prezent, un act istoric. El subliniază că fuziunea are la temelie acceptarea şi încrederea reciprocă între membrii partidelor care au fuzionat, începând de la nivelul liderilor, dar şi un set de valori, iar „onoarea, din punctul meu de vedere, este la loc de frunte”.
„Personal, dezavuez orice încălcare a acestor valori şi opinez că dacă există intenţia de detaşare a unora în postura de şmecheri şi de lăsare a celorlalţi în poziţia de fraieri, astfel de tentative trebuie stinse din faşă. Am fost printre primii politicieni care au pledat şi acţionat pentru coagularea Dreptei prin fuziunea PNL-PDL. În judeţul Timiş, fuziunea a decurs excelent, la ora actuală, doar la nivelul municipiului Timişoara şi la nivelul conducerii judeţene mai există conduceri bicefale. Pe cale de consecinţă, PNL este astăzi, de departe, cel mai puternic partid din judeţ”, susţine liberalul Nicolae Robu.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte fixarea candidaţilor pentru funcţiile de primari, consilieri locali şi judeţeni, respectiv, preşedinte al Consiliului Judeţean, Robu spune că nu este nimic stabilit, nominalizarea acestora urmând să se facă pe baza principiului meritocraţiei, după ce vor demonstra ce au făcut în acest an preelectoral, dar ţinându-se cont şi de sondajele ce vor fi realizate pe parcurs.
Pe noi, alegătorii, prea puţin ne interesează gâlceava politică din interiorul partidelor. Ne interesează proiectele viabile pentru bunăstarea populaţiei, ne interesează ca ele să şi fie împlinite şi nu ca atunci când cei votaţi ajung cu toate ştampilele Puterii în mână să ne spună: „Nu ştiam că nu sunt bani”, iar puterea de cumpărare să rămână la fel de mică, dacă nu, şi mai rău decât înainte, iar sărăcia să devină brandul nostru de ţară.
C. B.
