Acasă Economic Noutăți fiscale 2017

Noutăți fiscale 2017

DISTRIBUIȚI

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în parteneriat cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, organizează un seminar dedicat schimbărilor legislative importante în fiscalitate şi contabilitate, intrate în vigoare la începutul anului 2017.
“Am dat startul la primul seminar din acest an din seria evenimentelor de informare şi instruire a firmelor cu privire la reglementări europene și naţionale, în diferite domenii. În cursul primului semestru al anului 2016, CCIAT a derulat un număr de 9 seminarii-dezbatere pe tematici de interes major pentru comunitatea de afaceri, care au reunit peste 1300 de agenți economici. De aceea, invit firmele timișene să participe la aceste seminarii unde experți și specialiști din domeniu oferă soluţii prin prisma speţelor concrete”, a declarat dna Florica CHIRIȚĂ, Director General CCIAT.
Seminarul are loc în data de 21 februarie 2017, ora 1100, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT – Sala Europa, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22
Temele abordate vizează: Modificări şi completări aduse prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal; Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 84/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar-fiscal; Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; Legea nr. 2/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Seminarul este susţinut de: Olimpia DRAGOMIR, Şef administraţie adjunct colectare persoane fizice AJFP TIMIŞ, Matei IANA, Şef administraţie adjunct inspecţie fiscală – Administraţia pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara; Mihaela VIŞOIU, Şef serviciu asistenţă pentru contribuabili DGRFP Timişoara; Liliana ROMAN, Consilier superior, Biroul asistenţă pentru contribuabili – Administraţia pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara. Participarea este GRATUITĂ.

Comentarii

comentarii