Acasă Economic Nu mai faci față traiului zilnic și nu îți mai poți plăti...

Nu mai faci față traiului zilnic și nu îți mai poți plăti datoriile? ANPC vine cu soluții, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Comisariatul Regional pentru Protecția Consulatorilor Regiunea de Vest Timișoara susține că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, prin Direcția Insolvență a Persoanelor Fizice, proiectul “Insolvența – cu un pas mai aproape de consumatori”.

În data de 18.07.2023, va fi organizată o astfel de conferință la Timișoara, Hotel Continental, Bulevardul Revoluției din 1989 2A, cu începere de la ora 11:00.

În cadrul programului, se vor desfășura, în toate cele 8 regiuni ale țării, Timiș, Cluj, Dolj, Prahova, Brașov, Iași, Galați și București, conferințe care au ca scop informarea consumatorilor interesați de a afla detalii referitoare la această procedură.

Evenimentele sunt dedicate persoanelor care se află în incapacitate de plată a datoriilor și nu mai fac față traiului zilnic, acestea fiind așteptate să participe la întâlnirile organizate, în cadrul proiectului, unde vor afla care este procedura și vor primi sfaturi de la profesioniștii din domeniul insolvenței persoanelor fizice – angajați ai instituțiilor publice, notari, executori judecătorești, avocați, practicieni în insolvență.

La conferință vor participa directorul Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice, consilieri din cadrul Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice, reprezentanți ai Casei de Pensii Publice, executori judecătorești și avocați care vor prezenta cele trei tipuri de proceduri privind insolvența persoanelor fizice și vor oferi consiliere celor prezenți în materie de supraîndatorare.

Cei interesați, pot găsi datele și locațiile conferințelor organizate în cadrul proiectului pe site-ul www.anpc.ro și pe pagina de facebook – Insolventa ANPC, la începutul lunii iulie 2023.

Pentru mai multe detalii, persoanele care doresc să participle la evenimente se pot adresa comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor din județele de domiciliu, prin e-mail la adresa: insolventa@anpc.ro sau prin mesaj pe pagina de facebook – Insolventa ANPC.

Comentarii

comentarii