Asistăm, cu o neputință aproape firească, la creșterea numărului cazurilor de violență domestică. Pentru prima oară, campania împotriva acestui flagel (căci, din păcate, a devenit un flagel) a pornit de la Timișoara, în 2001, prin implicarea Asociației pentru Promovarea Femeii din Romania, apoi, s-au asociat alte multe ong-uri de profil, am militat și pentru scoaterea agresorului din familie, acum, cu chiu și vai, autoritățile au înțeles că nu mai pot fi nepăsătoare.
Crima recentă, comisă de un tânăr din Gorj, mutat la Timișoara, cu soția sa, la o companie multinațională, ar putea fi, din păcate, rezultatul uneia dintre formele de neadaptare la un program de stres, la o muncă intensă, într-o firmă mare, în care normele pentru angajați sunt ca și în occident: punctualitate, ritm, implicare, renunțare la multe obiceiuri vechi.
Stresul unui oraș mare nu se poate compara cu atmosfera dintr-un oraș mic, de oriunde ar fi el. În plus, mulți psihologi subliniază importanța adaptării comportamentului uman la schimbare. Într-un oraș mare, într-o firmă mare, numărul figurilor noi, al noilor prietenii sau, pur și simplu, al relațiile de colegialitate, pot genera, în cazul unor persoane, gelozii generatoare de ură. În acest caz, al cuplului distrus, ea, ucisă de ”soțul gelos”, cum arată declarațiile, el, criminal, pe viață, cu această pecete ce nu va fi ștearsă. Tot el, viitor condamnat, după decizia magistraților.
Adaptarea, un capitol important al psihologiei umane, este o probă a calităților umane. Avem, zilnic, provocări diferite, dar schimbarea locului, a mediului, a familiei, acestea pot fi teme pentru relaționarea cu psihologul. De ce nu s-au dus la un psiholog? Sau, poate au fost, dar fără rezultat? Nu știm. Dar sigur este proba inadaptării la viața nouă. Au pățit asta, din păcate, mulți români care și-au mutat viețile în alte țări. În Anglia, Italia sau oriunde.
Dacă pe lângă stres, acest om avea și alte probleme, ele nu se cunosc încă, dar creșterea numărului de crime, având răspunsul în relațiile interpersonale de proastă calitate, evident, sperie. Se mai adaugă lipsa credinței în Dumnezeu, lipsa exercițiului spiritual, generatoare de fapte abominabile, incredibil de acceptat în lumea civilizată.
Este viața aceasta aglomerată cu inutilități? Uităm să avem relații din care să scoatem telefoanele mobile, Ipad-urile, Facebook-ul și altele? Putem să încercăm să ne cunoaștem mai bine, fără suport ” tehnic”, despre care Einstein spunea că o să transforme într-o masă de imbecili?
O tânără a murit pentru că a ucis-o un soț gelos? Sau o tânără a murit pentru că ambii au fost victimele crizei de (in)adaptare?
