Criza de personal din sistemul sanitar lasă garda jos în ce privește selecția riguroasă a cadrelor medicale
Uneori, personalul de la Ambulanța cărășeană acționează cel puțin ciudat, în situații critice. Fără a generaliza, însă, semnalăm și noi un caz recent, relatat de un tânăr reșițean, E. B., de 24 de ani, la sfârșitul săptămânii trecute, atunci când bunica sa, suferindă de diabet, a intrat într-o comă hipoglicemică.
Tânărul a sunat la 112 în jurul orei 13, vineri, în 7 februarie.
”Eu i-am măsurat bunicii mele glicemia, pentru că se simțea foarte rău, relatează E. B.. În momentul în care am văzut că e foarte mică (cunoșteam valorile obișnuite pe care trebuia să le înregistreze nivelul glicemiei). Bunica mea este diabetică, insulino-dependentă și se afla în stare hipoglicemică (45 era nivelul glicemiei, în momentul în care i-am măsurat-o). La scurt timp a ajuns echipajul format din ambulanțier și asistenta medicală Cazaciuc Rodica, care a intrat fără să aibă asupra sa glucometru sau fiole cu glucoză, așa cum se impune într-o astfel de situație. Asistenta s-a uitat neputincioasă la mine, spunându-mi că-și va reveni daca-i dau bunicii mele ciocolată (dar simplă, nu cu alune, a precizat) și apă cu zahăr. Menționez faptul că bunica mea era în stare de inconștiență, neputând înghiți, vorbi sau gesticula. Cunoscând această boală și văzând cât e de gravă situația, am rugat asistenta să îi administreze glucoză. Așa cum am văzut că a făcut un alt cadru medical de pe ambulanță, acum doi ani, într-o situație similară. Asistenta a refuzat, sub pretextul că îi mărește prea tare glicemia dacă îi administrează glucoza, susținând ferm că nu are cum să aibă doar 45 glicemia, spunând că aparatul nostru e defect. M-am dus la autosanitară pentru a lua glucometru din dotarea lor, care a arătat aceeași valoare, de 45”.
La insistențele familiei de a-i administra intravenos soluție de glucoză, relatează mai departe E. B., asistenta nu a reușit să-i prindă vena, înțepând-o de mai multe ori, în mai multe locuri, care s-au transformat instantaneu în echimoze și văzându-se neputincioasă, repeta într-una că nu reușește, nu poate. Afară, alături de ambulanțier era un cetățean care a auzit ce se întâmplă.
”Acest om, de bună credință, ce s-a dovedit că a lucrat în trecut în sistemul sanitar, s-a oferit să intre să ajute la prinderea venei și montarea unei branule, povestește mai departe nepotul bătrânei. Asistenta, vazându-l și cunoscându-l, a insistat să-i prindă el vena, ea depărtându-se de pacientă. Domnul respectiv a reușit în câteva secunde și i-a administrat intravenos o fiolă de glucoză de 33%. Ulterior am transportat-o la Spitalul Județean din Reșița, la Urgențe, unde personalul medical profesionist a reușit să o stabilizeze. Măsurându-i tensiunea în ambulanță, în drum spre spital, asistenta mi-a spus că e 170 și e o valoare bună. Întrebarea mea este cum a reușit acest cadru medical să-și obțină certificatul de liberă practică și cum este lăsată să profeseze, neavând, din câte mi-am dat seama, cunoștinte minime elementare de medicină generală, ca sa nu mai vorbim de medicina de urgență?”
Fără ca neapărat să existe o legătură directă, am putea, totuși, lega acest caz și multe altele, de malpraxis, fie că e vorba de medici ori de cadre medici, de actuala stare extrem de dificilă în ce privește personalul medical, împuținat după ce, cei mai calificați au plecat pe capete în străinătate. E o criză de sistem, care, iată, are efecte.
