Acasă Eveniment O femeie a fost răpită de pe stradă, la Timișoara

O femeie a fost răpită de pe stradă, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Un incident extrem de grav a avut loc luni dimineață, la Timișoara. O femeie de 58 de ani a fost răpită în timp ce se îndrepta spre serviciu.

Membrii familiei au descoperit, după ce au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere din zona în care a avut loc dispariția, că victima a fost urmărită și probabil atacată de cel puțin doi indivizi necunoscuți.
Maria Budeanu a fost văzută ultima dată luni dimineață, în jurul orei 6, atunci când a plecat de acasă la serviciu. Nu a mai ajuns la locul de muncă și nici acasă de atunci. Membri familiei au încercat să ia legătura cu ea prin telefon însă aparatul este închis. La aproape 24 de ore de la dispariție, fiul femeii a aflat de la o cunoștință că victima a povestit că vineri ar fi fost abordată de un individ necunoscut tot în aceeași zonă. I-ar fi făcut, povestește prietena Mariei Budeanu, avansuri pe care femeia le-a refuzat. La aflarea informației rudele au început să reconstituie traseul pe care l-a urmat Maria Budeanu luni dimineață și au cerut ajutorul comercianților din zona Căii Șagului. Au primit astfel imagini de pe două camere de supraveghere din zonă iar în acestea femeia poate fi observată când se îndreaptă spre stația de autobuz pentru a merge la serviciu.

Pe prima dintre camere poate fi observat, la câțiva metri de ea, un individ care poartă o șapcă și un fular mare în jurul feței. Își ține capul plecat pentru a-și ascunde figura. O a doua cameră surprinde la distanță momentul în care femeia se oprește și apare o a doua persoană în cadru. Unul dintre cei doi posibili atacatori se trage în ușa unei spălătorii auto din zonă iar un al doilea face câțiva pași pentru a ieși din raza camerelor. În imagini se poate distinge cu dificultate momentul în care femeia se oprește de parcă ar schimba câteva vorbe cu ei însă apoi cei trei dispar complet din bătaia camerei de supraveghere. Imaginile care surprind întâlnirea dintre cei trei sunt însă vagi iar totul se distinge extrem de dificil. Treseul urmat de Maria Budeanu începe de la blocul în care locuiește, vis avis de intrarea în cimitirul din Calea Șagului. Totul se petrece pe porținea de drum dintre bloc și intersecția Căii Șagului cu strada Ciprian Porumbescu, adică pe o distanță de câteva sute de metri. Cei care au avut drum prin zonă luni în jurul orei 6, au văzut sau auzit ceva sunt rugați să meargă la cea mai apropiată secție de poliție sau să apeleze numărul de urgență 112. De asemenea, cei care pot oferi orice fel de informație pot intra în legătură și cu familia ei la numărul de telefon 0760338866. Maria Budeanu are 58 de ani, aproximativ 1,65 m înălțime și 90 de kilograme. La momentul dispariției purta o geacă de culoare portocalie, pantaloni negrii,

 

Comentarii

comentarii