Acasă Economic O firmă controlată de un sirian a cumpărat mall-ul Galeria din Arad

O firmă controlată de un sirian a cumpărat mall-ul Galeria din Arad

DISTRIBUIȚI

galleria arad 11677500Dezvoltatorul imobiliar Globe Trade Center (GTC), care încearcă din 2012 vânzarea mallurilor neperformante construite pe piaţa locală, a vândut în septembrie şi mallul din Arad. În luna august, compania a vândut şi mallul Galeria din Piatra-Neamţ.
Dezvoltatorul GTC a vândut şi mallul Galleria din Arad, cu 2,1 milioane de euro, arată cel mai recent raport al companiei, care a vândut şi în august mallul Galleria din Piatra-Neamţ pentru suma de 2,7 milioane de euro.
Cumpărătorul mallului din Arad este Casa Supremă, societate cu activităţi în domeniul imobiliar, potrivit informaţiilor termene.ro puse la dispoziţia ECONOMICA.NET. Firma este controlată de Abdulwahed Nour-Ideen, cetăţean sirian, născut la Damasc.
Compania mai scoate la vânzare şi alte active din România, precum un teren de mall din Bistriţa.
Din toamna lui 2012, GTC a scos la vânzare mallurile construite pe piaţa locală sub brandul Galleria. La început a scos la vânzare doar trei malluri, cele din Suceava, Piatra Neamţ şi Buzău, tranzacţie în urma căreia este asumată o pierdere de 19 milioane de euro. În ultimul an, dezvoltatorul a scos la vânzare şi mallul din Arad, în care a investit un milion de euro în deschidera unui parc de distracţii cu o suprafaţă de 1.500 mp, în 2015. Tot în acel an, retailerul ancoră, Cora, şi-a închis magazinul din mall.
Compania mai deţine un teren de 12,3 ha în Bucureşti, unde intenţiona să dezvolte tot un mall sub brandul Galleria. În urmă cu doi ani, dezvoltatorul anunţa că nu mai poate construi centrul comercial pentru că terenul era considerat zonă verde.
Un alt teren, pe care trebuia să fie construit un mall la Galaţi a fost vândut în 2012 retailerului Dedeman.
Primul mall sub brandul Galleria a fost deschis la Buzău, în septembrie 2008. În primăvara lui 2009 a fost inaugurat Galleria Suceava, în urma unei investiţii de 25 de milioane de euro. Galleria Piatra Neamţ a fost deschis la începutul lunii septembrie 2009. Investiţia a fost de 20 de milioane de euro. GTC mai deţine şi mallul Galleria din Arad, inaugurat în 2011
Valoarea activelor scoase la vânzare era la 30 iunie 2016 de 11,79 milioane de euro şi includea cele două malluri din România, dar şi un teren în Polonia.

Comentarii

comentarii