Acasă Actualitate O învăţătoare din Timişoara care s-a întors din Anglia a fost diagnosticată...

O învăţătoare din Timişoara care s-a întors din Anglia a fost diagnosticată cu gripă AH1N1

DISTRIBUIȚI

O tânără învăţătoare care lucrează cu elevii claselor I-IV, cu ajutor educaţional special, de la Şcoala Generală nr.7 din Timişoara, a fost diagnosticată, sâmbătă dimineaţă, cu gripă AH1N1, ea intrând vineri în contact cu şapte elevi. Tânăra, care s-a întors recent din Anglia, a fost internată la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara.  Potrivit managerului instituţiei medicale, femeia se află în afara oricărui pericol, dar este supravegheată de medici. Tânăra învăţătoare se ocupă, la Generală nr. 7, de copii cu ajutor educaţional special, care sunt in programul de incluziune. Micuţii nu sunt din aceeaşi clasă, dar au activităţi cu personal de sprijin.
„Cadrul didactic s-a întors alaltăieri (n.r, joi) din Anglia, de la Londra, unde a fost la o conferinţă. Doamna a fost o singură oră la şcoală, de dimineaţă, după care doamna director a observat că e răcită şi a rugat-o să se prezinte să îşi facă analizele”. a declarat corespondentului NewsIn inspectorul şef al ISJ Timiş, Mariana Eftimie. Potrivit sursei citate, femeia a studiat vineri cu şapte elevi. „Comitetul de gripă din şcoală şi-a făcut datoria, a transmis lista cu elevii şi părinţii şi numerele lor de telefon. Direcţia de Sănătate Publică Timiş a luat legătura cu părinţii şi în această perioadă, copiii din ciclul I sunt în vacanţă de o săptămână de la începutul lunii noiembrie, sunt monitorizaţi şi sperăm să nu se fi întâmplat nimic la şcoală”, a mai spus Eftimie.

Comentarii

comentarii