Acesta urmează a uni sub siglă orice produs agroalimentar sau nu, inclusiv idei, create în zona Banatului. Din păcate, o bilă neagră pentru unguri: nu au invitat autorităţile judeţene şi niciun oficial de la Ministerul Agriculturii, cum ar fi fost normal, ci numai reprezentanţii agricultorilor din Ungaria şi ai producătorilor agricoli maghiari din Covasna şi Harghita. Deşi a participat şi directorul Direcţiei Agricole Judeţene Timiş, au “uitat” să îi dea cuvântul. “Ideea acestui brand e în fierbere de aproape trei ani. Vrem ca Banaticum să ne caracterizeze specificul bănăţean, să promovăm zona de vest. Noi avem un simţ comun: suntem mândri că suntem bănăţeni, iar regiunea a fost întotdeauna foarte dezvoltată, din punct de vedere al culturii plantelor, al creşterii animalelor, al produselor agroalimentare. Avem multe produse sau animale numai ale noastre, începând cu calul Nonius şi terminând cu varza de Greoni, cartoful de Belinţ, lubeniţa de Bodo, pita de Pecica sau salamul de Nădlac. Acestea sunt produse numai aici, din materie primă de aici. Vrem să ne mândrim cu produsele noastre care se fabrică aici. De aceea ne-am gândit că trebuie să aibă un brand, care să le unească pe toate şi să garanteze calitatea. Vom crea o ştampilă şi o siglă şi le vom înregistra la OSIM. Brandul va cuprinde tot, înclusiv idei. Dacă cineva scrie o carte şi va dori să o comercializeze sub sigla Banaticum, va fi acceptat”, a declarat prof. univ. dr. Ioan Csosz, coordonatorul proiectului. În judeţ, deocamdată sunt înregistrate 30 de produse agroalimentare specifice. Prof. Paul Pârşan, rectorul USAMVB Timişoara, prezent la eveniment, a subliniat că, într-o Europă a regiunilor, un asemenea brand este binevenit. Următoarea lansare a Banaticum va avea loc la Târgul agricol de toamnă din Bodo, tot în Timiş, în data de 28 septembrie.
Comentarii
comentarii