Acasă Sport O lugojeancă în conducerea Federației Române de Judo

O lugojeancă în conducerea Federației Române de Judo

DISTRIBUIȚI

Multipla campioană Corina Căprioriu a fost aleasă membru în Comitetul Director al Federației Române de Judo. Sportiva originară din Lugoj, care a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, a declarat că vrea să contribuie la redresarea judoului românesc, sport pe care l-a practicat 23 de ani. “Am practicat 23 ani judo, dintre care 17 ani la lotul național. Eu iubesc încă sportul, e posibil să revin, mă gândesc, dar nu pentru că nu sunt fericită în viața de zi cu zi pe care o am acum, ci pentru că iubesc foarte mult sportul și în special judo. Acum sunt la Dinamo București, îndrum și inițiez copii în judo, sunt sprijinită de club și asta e tot ce contează. Vreau să transmit mai departe ce am acumulat în 23 ani, ar fi păcat să nu ajut judo-ul românesc. Sunt într-un comitet director, toată lumea va avea sarcini, suntem împreună pentru judo-ul românesc, ideea este să ajut”, a declarat Corina Căprioriu, citată de Agerpres. Noul președinte al Federației Române de Judo a fost ales Cozmin Gușă (fostul parlamentar), iar vicepreșdinți – Alina Dumitru, Hamza Karimov, Florin Bercean, Ioan Cosmescu și Daniel Căprar.

Comentarii

comentarii