Acasă Actualitate O mămică a fost rănită la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu din...

O mămică a fost rănită la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu din Timişoara

DISTRIBUIȚI

O mămică care a venit cu copilul pentru a fi tratat la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu din Timişoara a fost rănită de o bucată de tencuială căzută din tavan, chiar într-una dintre băile unităţii snaitare. Bucata s-a desprins din cauza condensului, spaţiul fiind insuficient aerisit, de pe o bucată metalică, şi a rănit-o pe mămică la cap.

„E o clădire veche şi un spaţiu neaerisit acolo, a făcut condens, Tencuiala era pe o bară metalică. A căzut tencuiala pe o mămică, din fericire nu s-au întâmplat niciun fel de probleme grave. A fost uşor rănită la cap, a trebuit doar pansată. Este bine, este înapoi cu copilul. Este internată cu copilul la noi. Clădirea este în stare relativ bună. A fost o problemă izolată. Este un spaţiu unde aerisirea este destul de deficitară, a făcut condens, asta este concluzia pe care mi-a prezentat-o constructorul. Grupurile sanitare arată bine, nu a fost nicio fisură, pur şi simplu s-a desprrins o bucată de tencuială din cauza condensului care s-a creat”, spune Ovidiu Adam, directorul Spitalului de Copii Louis Ţurcanu din Timişoara. Se lucrează deja la noua clădire a spitalului de copii, dar va mai dura până va fi terminată construcţia, aucm e doar începutul. Secţia de prematuri va fi mutată acolo. „Am trimis ieri echipa de la noi acolo, probabil că o să interveim noi. Ei au de şapte ani de zile în administrare această clădire, nu au reuşit să fie atenţi la o grindă metalică, din cauza ruginei a căzut tencuială de sus – ne pare rău că a fost rănită o mămică, care era cu copilul acolo”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Titu Bojin.

 

Comentarii

comentarii