„Am anunțat, încă din prima consultare, că vom mai organiza una, știind că acest subiect este de mare interes pentru timișoreni. Mi-aș fi dorit să fie chiar săptămâna aceasta, dar pentru a respecta toate actele normative, va avea loc abia mai la mijloc de octombrie. Prima s-a referit strict la noul mod de gestiune al TimPark și m-am bucurat mult de feedback-ul pe care l-am primit și de dedicarea celor care și-au luat din timp ca să participe. Am primit multe opinii pozitive, mult mai multe decât mă așteptam. Le mulțumesc și invit, în continuare, pe toți cei doritori la a-și expune opinia, de data aceasta formal, pe regulament și nu pe modelul de gestiune”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.
Pentru a trimite cererea de înscriere pentru intervenție, cei interesați se pot adresa în scris Cabinetului Viceprimar Ruben Lațcău sau în format electronic la adresa cabinet.viceprimar1@primariatm.ro până în data de 16.10.2021, ora 12:00. Dezbaterea se va desfășura online, pe platforma Zoom.
În cadrul primei dezbateri, cetățenii prezenți au cerut, printre altele, demolarea garajelor, gândirea de locuri de parcare inclusiv pentru biciclete, păstrarea unor locuri de parcare în cartiere și pentru vizitatori, nu doar pentru rezidenți, păstrarea unor tarife rezonabile, dar și realizarea unor parcări supraterane sau subterane. Viceprimarul a atras atenția dând vina pe locuitorii comunelor din zonei periurbană – „suburbană”, după cum a numit-o Lațcău –, pentru ocuparea multor locuri de parcare din Timișoara, fără a-și plăti dările aici. Acesta sugera că mulți au flotant în municipiu doar pentru a-și putea aduce copiii la școlile mai bune din oraș.
Comentarii
comentarii