Acasă Eveniment O tânără de 22 de ani a murit după ce mașina sa...

O tânără de 22 de ani a murit după ce mașina sa fost izbită de un tren

DISTRIBUIȚI

Un accident feroviar a avut loc, marți dupa-amiază, în jurul orei 16:00, în județul Arad.

Accidentul a avut loc în localitatea Nădab, unde o mașină a fost lovită de trenul nr.10501 Regio Expres, care circula de la Timișoara Nord către Oradea.

Din primele informații obținute de la ISU Arad, „două persoane au rămas încarcerate și sunt posibil decedate”.

Purtătorul de cuvânt al ISU Arad informează că „intervin două echipaje a Detașamentului de Pompieri Arad, Descarcerare Grea și un echipaj SMURD – terapie intensivă mobilă. De asemenea, două echipaje de stingere și modul descarcerare a Gărzii de Intervenție Chișineu-Criș și Ineu și un echipaj SMURD de tip B de la Garda de Intervenție Chișineu-Criș”.

Deși inițial se anunțase că ar fi vorba de doi pasageri, în autoturism este o singură victimă, o femeie de aproximativ 22 de ani. Se acționează în continuare pentru extragerea autoturismului de sub tren.

Tânăra care conducea autoturismul a murit.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad aduc următoarele informații cu privire la accident: „În această după-masă, în jurul orei 16, polițiștii Orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre producerea unui accident feroviar în localitatea Nădab, județul Arad.

Din cercetări a reieșit că o femeie de 22 de ani, din localitatea Nădab, care conducea un autoturism pe D.N.79, a intrat în coliziune cu un tren regional care se deplasa dinspre Timișoara spre Oradea.

În urma impactului, a rezultat decesul conducătoarei autoturismului care se afla singură în vehicul.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale care se impun”.

Reprezentanţii CFR au precizat că trei trenuri aşteaptă în gările Şimand şi Nădab finalizarea cercetărilor şi reluarea circulaţiei.

“Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că astăzi, 11 ianuarie 2022, în jurul orei 16.00, ca urmare a neasigurării de către conducătorul auto la trecerea la nivel cu calea ferată, situată între staţiile Nădab – Şimand, s-a produs lovirea unui autoturism de către trenul privat Interregional 10501, care circulă în relaţia Timişoara Nord – Oradea. Din informaţiile transmise de la locului, pasagerii şi personalul feroviar din trenul Interregional nu au fost răniţi, accidentul rutier soldându-se cu decesul unui pasager din autoturism”, au transmis reprezentanţii CFR SA.
 
Trenurile afectate, care aşteaptă redeschiderea circulaţiei şi finalizarea cercetărilor la locul accidentului, sunt: R 3474 Arad – Chişineu Criş, care staţionează în Şimand de la ora 16:36; IR 1533 Timişoara Nord – Satu Mare, care staţionează în Şimand de la ora 17.38; R 3116 Oradea – Timişoara Nord, care staţionează în Nădab de la ora 17:34.

 
“Menţionăm faptul că toate trenurile staţionate temporar, până la finalizarea cercetărilor de la locul accidentului rutier, sunt alimentate cu energie electrică şi căldură”, a precizat CFR SA.

Comentarii

comentarii