Acasă Economic Şoferii nu ţin cont de criză

Şoferii nu ţin cont de criză

DISTRIBUIȚI

Numărul înmatriculărilor prin RAR Reşiţa a crescut cu peste 30 de procente, faţă de anul trecut

„Putem spune că în primul semestru al acestui an am avut o creştere de mai bine de 30% faţă de numărul autoturismelor înmatriculate anul trecut. Am fost şi noi preocupaţi să ne atragem clienţi, în special de la Lugoj, dar să-i păstrăm şi pe cei din Caransebeş sau Herculane care, la un moment dat, erau tentaţi să facă inspecţiile în Timiş, respectiv Mehedinţi. Am făcut şi investiţii, noi avem trei linii de inspecţie, în condiţiile în care multe filiale din ţară au o singură linie, maxim două, am investit în dotarea cu utilajele necesare, astfel ca aşteptarea la poarta Registrului Auto să fie cât mai scurtă“, spune Viorel Blajovan, directorul reprezentanţei Caraş-Severin a RAR. În medie, pe banda inginerilor de la RAR intră cam 70 de autoturisme pe zi, aşa că până acum au fost înmatriculate peste 500 de autoturisme, de la începutul anului 2010. „Încercăm să eficientizăm cât mai mult procesul tehnologic şi oamenii să aştepte cât mai puţin. Am avut grijă să avem ingineri suficienţi şi să rezolvăm toate programările, pe care le preluăm chiar în ziua următoare. Ba, chiar, dacă avem loc şi ingineri liberi, deşi oamenii vin doar pentru programări, îi luăm direct, fără să-i aducem în altă zi“, mai spune Blajovan. Un alt motiv pentru care numărul înmatriculărilor e ascendent este introducerea taxei de depreciere. „Atunci când autoturismul este uzat, se face o depreciere a taxei de primă înmatriculare. Contra unei taxe de 340 de lei, sunt scăzute diverse elemente uzate, până la o limită de 40% din taxa iniţială“, explică Blajovan.

Comentarii

comentarii