Acasă Actualitate Oficial, SDM a construit 70 de locuri de parcare. Primarul Nicolae Robu...

Oficial, SDM a construit 70 de locuri de parcare. Primarul Nicolae Robu spune că s-au făcut ”mii și mii” și le va numerota

DISTRIBUIȚI

DSC06238Primarul Nicolae Robu a fost uimit de faptul că SDM nu ştie să numere câte locuri de parcare a construit şi a comunicat că s-au construit doar 70 de locuri, în timp ce edilul susţine că este vorba despre „mii şi mii”. De aceea, edilul se gândeşte să propună numerotarea locurilor de parcare create, de la nr. 1 la … câte-or fi să fie. Mii şi mii.
„Am văzut o informaţie care era total incorectă din punct de vedere al diferenţelor cu realitatea. SDM, în loc să spună câte mii şi mii de locuri de parcare s-au făcut, a comunicat că SDM a amenajat 70 de locuri de parcare. Un număr derizoriu. Acestea (cele 70, n.r.) au fost amenajate pe bani de pe sistemul Timpark. Ei trebuiau să transmită informaţia completă. SDM a amenajat mii de locuri de parcare, să le şi indice şi pe zone, ca să poată fi verificabile pentru cine nu crede. Mii şi mii de locuri de parcare s-au făcut. SDM a greşit total. Exemplu, doar în carierele Soarelui şi Buziaşului, unde am avut o licitaţie unică pe proiectele de modernizare a acelor cartiere, sunt mii de locuri de parcare, doar acolo. Pe lucrări de reparaţii, intervenţie, între blocuri în diverse zone s-au făcut alte probabil mii de locuri în oraşul întreg. Ordinul de mărime este de al miilor. Unde înainte era pământ şi stăteau maşinile în noroi, acum sunt locuri civilizate, trotuare, alei, spaţii verzi cu duiumul şi se văd”, a explicat primarul.
Primarul susţine că este o prostie felul în care SDM a ştiut să-şi facă raportul de activitate şi că le va cere să facă o comunicare corectă, indicând toate locurile de parcare şi zonele în care acestea au fost amenajate, ca cetăţenii să le poată verifica. „M-am şi gâdit să le numerotăm, de la nr 1 în continuare, ca să fie foarte limpede pentru oricine la ce scară s-a lucrat”, a conchis primarul Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii