Acasă Eveniment Șomerii arădeni s-au înscris la cursuri pentru administrator de bloc

Șomerii arădeni s-au înscris la cursuri pentru administrator de bloc

DISTRIBUIȚI

Un număr mare de șomeri arădeni, atât cu studii medii cât şi cu studii superioare, s-au înscris la cea de-a treia serie a cursurilor de administrator de condominii, organizate de  Uniunea Profesională a Administratorilor Arad. Ladislau Heveşi, preşedintele Uniunii Profesionale a Administratorilor Arad, a precizat că jumătate dintre cei care urmează aceste cursuri sunt absolvenţi cu studii superioare care nu au reuşit să îşi găsească un loc de muncă. „Un procent de 50 la sută dintre cei care s-au înscris la cursurile pentru administratori sunt şomeri, atât absolvenţi de liceu cât şi absolvenţi de facultăţi. La înscriere, aceştia au susţinut că este o şansă pentru ei să se perfecţioneze şi să-şi găsească un job care le oferă un venit stabil în perioada iernii, când cheltuielile la bloc sunt mai mari, iar ajutorul de şomaj nu le ajunge să-şi plătească mare parte dintre acestea”, a precizat Ladislau Heveşi.
Acesta a mai explicat că unii dintre şomerii care s-au înscris la cursuri intenţionează să-şi deschidă firme de administrare a condominiilor, în speranţa derulării unei afaceri profitabile pe timp de criză.
Uniunea Profesională a Administratorilor mai face înscrieri pentru a treia serie a cursului de administratori de condominii, care va începe în data de 1 noiembrie 2011. Ladislau Heveşi a precizat că în cazul în care vor exista mai multe cereri, pentru că locurile sunt limitate, unii dintre cei înscrişi vor fi amânaţi pentru seria următoare, care va avea loc în primăvara anului viitor. „Este necesar ca persoanele care se prezintă la curs să aibă minim studii medii cu diplomă de bacalaureat, nefiind impusă o limită de vârstă. Înscrierile şi cursurile se desfăşoară la sediul Uniunii Profesionale a Administratorilor, din strada L. Blaga, nr. 21”, a anunţat Ladislau Heveşi. La primele două serii ale cursului, procentul de promovabilitate la examenul de atestare care se susţine la Primăria municipiului Arad a fost foarte bun, peste 96 la sută dintre absolvenţii cursului fiind atestaţi.

 

Comentarii

comentarii