Pădurea Verde Timişoara, sau locul de vânătoare rezervat exclusiv contelui Mercy în sec XVIII

Un parc, de fapt o pădurice – din care în ultima sută de ani s-a tăiat peste jumătate – străjuieşte o margine a Fabricului. Pădurea Verde, cum este numită astăzi, în care se află şi Muzeul Satului Bănăţean (1971), era, în secolul XVIII, „pădurea de vânătoare” (Jagdwald), numită pe la 1900 şi Vadász Erdö, rezervată exclusiv contelui Mercy, care ar fi avut ascuns în ea şi un castel – mai degrabă un pavilion, în jurul căruia hămăiau fără încetare cei peste 100 de ogari ai contelui.
De-abia după 1753, pădurea, păzită permanent de 6 husari (jandarmii vremii), a devenit accesibilă şi altor ofiţeri superiori, după introducerea administraţiei civile în Banat. La începutul sec. XX, jumătate din pădure a fost tăiată, făcând loc ogoarelor unei colonii maghiare ce s-a numit iniţial Vadász Erdö, după numele pădurii, apoi Új Szentes, iar astăzi, Dumbrăviţa.
În interiorul pădurii, unele construcţii silvice mai vechi au fost înlocuite, în 1901, cu trei imobile ale Liceului Silvic, iar în marginile ei se află Ştrandul Tineretului, care a înlocuit vechiul ştrand-Plaja Comunală. Acesta se afla în amonte de hidrocentrală şi a fost desfiinţat o dată cu apariţia Uzinei de apă nr. 2, care procesa apa râului.
Prin anii 1930, lângă pădure, s-au mai construit aşa-zisul „Spital Nou” (Spitalul epidemic Victor Babeş) şi tot în acei ani s-a realizat joncţiunea liniilor de tramvai.
După 1960, Uzinele Mecanice Timişoara, Grădina Zoologică (1986), Staţia Meteorologică şi mai multe blocuri de locuit sunt ridicate în preajma pădurii, devenită oficial parc al oraşului abia în ultimii ani”(Florin Medeleț, Dan Buruleanu, Timișoara. Povestea orașelor sale – muzeulbanatului.ro.).

Comentarii

comentarii