Acasă Sport Palmaresul – următorul obiectiv după promovare pentru ACS Politehnica

Palmaresul – următorul obiectiv după promovare pentru ACS Politehnica

DISTRIBUIȚI

poli timisoaraPromovată în Liga I, cu două etape înaintea finalului de sezon, echipa de fotbal ACS Politehnica a jucat fără miză ultimul meci din liga secundă, împotriva celor de la FC Bihor.

Bănățenii au vrut să încheie sezonul cu o victorie, însă orădenii au jucat bine pe terenul alb-negrilor și partida s-a încheiat la egalitate. Scorul final al meciului dintre ACS Politehnica și FC Bihor a fost 1-1, FC Bihor deschizând scorul în prima repriză, pentru ca, în actul secund, elevii lui Vali Velcea să egaleze prin reușita lui Șeroni. Timișorenii au sărbătorit în fața a peste 3.000 de suporteri promovarea în prima ligă, după numai un sezon în eșalonul secund. Următorul obiectiv al grupării de pe Bega este acum obținerea palmaresului, pentru ca, din sezonul viitor, elevii lui Vali Velcea să evolueze în tradiționalele culori alb-violet. Conducătorii Politehnicii așteaptă un răspuns de la Marian Iancu, fostul patron al Politehnicii, pentru a primi oficial palmaresul și culorile conform înțelegerii avute la startul sezonului recent încheiat. Chiar dacă Marian Iancu a promis că va ceda palmaresul actualei Politehnici, deținut momentan de AFC Politehnica, un răspuns oficial legat de dreptul de folosire al culorii alb-violet pe echipament ar putea veni după startul sezonului viitor al Ligii I, astfel că Poli are șanse mari de a juca prima etapă în prima ligă tot în alb-negru.

 

Comentarii

comentarii