La grădiniţă, spectacole penibile: cu poezii înduioşătoare, care fac să curgă şir-mărgăritar de lacrimi din ochii mamelor care-şi văd ‘absolvenţii’ recitând un vers după care, sărăcuţii, de emoţii nu mai ştiu nimic, dar şi din ochii copilaşilor, care nu înţeleg decât că nu o vor mai vedea pe ‘doamna’ şi pe ceilalţi ortaci de joacă. Întrebaţi de ce plâng şi suspină, ei spun: ‘Pentru că nu o să mai venim la grădiniţă şi nu o s-o mai vedem pe doamna’. Psihologii şcolari ar trebui să treacă în revistă astfel de spectacole penibil de emoţionante, care-i bagă în depresie pe cei mici, pentru că rămân vreo săptămână-două cu năsucul în batistă de dorul ‘doamnei’ şi al ortacilor.
Alături de scenă, masă întinsă cu farfurii, fursecuri, sandvişuri, prăjituri, saleuri, plăcinte, tort, gustări, aperifive, sucuri cu multe E-uri, şerveţele, maldăre de buchete de flori şi plăsuţe cu mici atenţii pentru doamna, că doar nu i-a făcut să plângă degeaba. A muncit vreo lună. La acest nivel, deranjante sunt emoţiile mult prea nemeritate prin care trebuie să treacă cei mici şi părinţii lor.
Cu Doamne-ajută, trecem prin aceleaşi serbări de Crăciun, 8 Martie, final de an şcolar, încă opt ani şi ajungem la final de clasa a VIII-a. Aici, să te ţii! Profesorii/diriginţii nu au voie să adune bani, nici să le ceară să facă banchete, dar ‘nu ştim’ cum se face(ba da, ştim, sunt discuţii cu dirigintele!) că întotdeauna părintele care este casierul clasei îi anunţă pe ceilalţi părinţi: ‘Trebuie să daţi suma X pentru albumele de sfârşit de an, suma Y pentru banchet şi suma Z pentru CD-ul pe care va fi înregistrat cheful’. Să vedem care este cota sumelor: X=150 de lei, pentru că nu este vorba despre fotografii de pe vremea noastră, a generaţiei anilor ’60-’80, ci este cu pagini speciale şi cu coperte învelite în catifea, iar pentru unii va deveni cel mai scump volum din biblioraftul de-acasă. Y=150-200 de lei meniul plătit la te miri ce local (de obicei de pe la periferia oraşului) pentru elev şi profesori. Meniul va fi: aperitivul servit pe la ora 20.00, când copiii sunt deja leşinaţi de foame (1 roşie, 1 castravete, 1 felie telemea pusă pe 1/4 de ardei verde, 1 chiflă), pe la ora 22.30 primesc felul principal (2 felii de friptură cu câte un sos cu gust fad de mirodenii, ‘neobişnuit’ pentru vârsta adolescenţilor), iar la ora 24.00 sau 00.00, apare tortul (care s-ar putea ca unora să nu le facă bine, fiind alergici la ciocolată, la frişcă sau la vreunul din fructele componente, dar nimeni nu-i întreabă). Localurile respective nici măcar nu se sinchisesc (pentru că părintelui-casier nu-i pasă) să servească meniurile mai devreme, fiind vorba, totuşi, despre nişte minori şi nu despre cupluri de îndrăgostiţi care-şi pierd nopţile în baruri. Suma Z este mai ieftină, vreo 20 de lei, dar constaţi că fiica/fiul tău nu apare în filmări, pentru că cineva mai şmecher a aranjat ca doar clasa şi copilul său să fie vedeta serii.
Suma mare se duce pe ‘toalete’ absolvenţilor, care până la acea vârstă nu au prea ieşit nici măcar până la Operă sau la Teatru ca să vadă cam ce ţinută se cere şi cât costă. Pentru fete, o rochie/compleu ajunge pe la 400 de lei (vorbim despre sume minime), o pereche de pantofi scoate din portofel vreo 250 de lei, o poşetă-plic şi accesoriile încă vreo 200 de lei, coaforul 50 de lei, cosmetica încă 50. Tragem linie şi vedem că ne costă mai ceva decât o invitaţie la nuntă: în jur de 1.300 de lei. Pentru băieţi: un costum ajunge la 800 de lei, pantofii 150 de lei, cămaşa 100 de lei, cravată/papion – 50 de lei, curea 50 de lei. Total, în jur de 1.200-1.300 de lei. Toată seara, în localul respectiv e muzică la maxim, ‘ţircus’, zăpăceală, exact atmosfera din ‘D’ALE CARNAVALULUI’, cu tot felul de Miţe şi Pamponi, dar nu din rândul elevilor.
La fine de clasa a XII-a, totul se repetă.
‘Am o fată şi un băiat şi am trecut prin experienţele acestea de patru ori, de două ori cu fiecare dintre ei. Acum sunt studenţi, am scăpat. La sfârşit de facultate este cu totul altceva, dar ca să dai atâţia bani în clasa a VIII-a, mai ales, mi se pare îngrozitor. Copiii mei (un an diferenţă între ei) luau şi meditaţii pe care trebuia să le plătim, trebuia şi să facem faţă banchetului. Am fost nevoiţi să luăm un credit de 4.000 de lei de la bancă la care s-a adăugat dobânda de 2.000 de lei (cu returnare în cinci ani), pentru că diriginta ne spunea că doar copilul nostru nu vine la banchet şi că va fi frustrant pentru el. Ce putem să mai spunem, decât că ne-a făcut o ‘mare bucurie’ în buget. Noi am vrut să se organizeze petrecerea de sfârşit de ani în incinta şcolii, la o cantină, unde şi meniul era mai ieftin, pentru că nu mai plăteam şi sala, dar nici ţinuta nu era atât de pretenţioasă. La localul unde am ţinut unul dintre banchete nu exista nici pază la intrare şi a trebuit să plătim un tânăr să aibă grijă. Ni s-a spus că în şcoală nu se poate, pentru că se face gălăgie. Dar nici nu era nevoie de atâta zgomot, cu boxe şi muzică la maxim. Cel mai mult s-au distrat câteva profesoare’, spune Marina G., mama unor recenţi absolvenţi de liceu din Timişoara.
Situaţia este dramatică, dar nimeni nu ia măsuri. De acord: este greu să fii diriginte (dar există şi o frumoasă îndemnizaţie lunară pentru diriginţi), tot respectul pentru toţi profesorii care sunt ‘dascăli’ şi ‘pedagogi’ în adevăratul sens al cuvântului, pentru că au menirea să modeleze în bine caractere, suflete, destine şi de aceea, părinţii înţeleg să se bucure la final de ciclu de învăţământ, laolaltă, elevi şi profesori, dar nu cred că trebuie să ajungi să-ţi amanetezi casa pentru banchet. De ce nu se poate face ‘serata de adio’ în incinta şcolii, ci neapărat în restaurante? Un serviciu de catering poate aduce cele mai alese meniuri şi în cantinele şcolare sau în sălile festive. Că, doar nu fugim din şcoală pentru alte pozne deocheate (ţigări, alcool, dans din buric etc)! Motivarea dirigintelor este: ‘Nu noi (profesorii) vrem aceste banchete, ci copiii’. Nu este adevărat, decât parţial. Copiii nu vor în localuri; ei ştiu foarte bine, chiar dacă nu arată, că fiecare clipă petrecută acolo a însemnat bani şi sacrificiu al părinţilor.
Avem o propunere: Ministerul Educaţiei sau Inspectoratele Şcolare să le interzică profesorilor să participe la aceste banchete, dacă sunt ţinute în alte localuri decât în şcoală, chir dacă sunt invitaţi. Şi să vedeţi cum elevii nu vor mai ‘dori’ să petreacă în restaurante, iar acest adevărat JUG de pe spinarea părinţilor va dispărea. O seară în şcoală, cu catering gustos şi îmbelşugat, credem că este mult mai potrivit, mai decent şi agreat de toţi discipolii şi familiile lor şi chiar de foarte mulţi dintre profesori. Dăm asigurări că nu va avea nimeni noduri în gât. Gândiţi-vă şi la părinţi! Cât despre tortul de la miezul nopţii, îl servim mai devreme.
Comentarii
comentarii
