Acasă Actualitate Parlamentarii de Timiş – faţă în faţă cu oficialităţile judeţene şi locale

Parlamentarii de Timiş – faţă în faţă cu oficialităţile judeţene şi locale

DISTRIBUIȚI

parlamentari oficialitati 3

Centura Timişoarei, centrul intermodal, corpul B al spitalului de copii – proiectele urgente ale Timişului

Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Nicolae Robu, primarul Timişoarei, subprefectul Liliana Oneţ şi cei doi vicepreşedinţi ai consiliului judeţean, Călin Dobra şi Marian Vasile, s-au întâlnit vineri cu 16 parlamentari de Timiş, din cei 23, pentru a le prezenta proiectele de interes ale celui mai vestic judeţ al ţării, pentru care e nevoie de susţinere la nivel central.

parlamentari oficialitati 1„Am prezentat tot ceea ce avem noi de gând pentru acest an. Sunt unele proiecte ce vor dura o perioadă mai îndelungată. Aceste întâlniri le vom permanentiza în fiecare lună, cu dorinţa de a găsi soluţii pentru sprijin la nivel naţional. De aici înainte trebuie să cerem susţinere la guvern la nivel de ministere. Contez pe sprijinul parlamentarilor de Timiş pentru obiectivele şi proiectele pe care noi le avem. Sunt proiecte pe care noi le propunem pentru finanţare. Sper să putem fi sprijiniţi. Discutăm la ora actuală de centrul intermodal, suntem cu actele în ultima linie, putem trece la cumpărarea terenurilor în zona aeroportului, trebuie doar o semnătură de la Ministerul Transporturilor. Centura Timişoarei – cele două tronsoane – semnătură de la nivel de minister şi dorinţa de finanţare, cel puţin pentru centura de Sud a Timişoarei”, a spus Titu Bojin.

Vine elicopterul pentru urgenţe

În ceea ce priveşte construcţia unui corp nou la spitalul de copii, acest proiect urmează să primească în curând finanţare – 5 milioane de la nivel naţional, un milion de la primărie şi 500.000 de la consiliul judeţean.

„Cele 5 milioane, în mod normal ar trebui să ajungă după ce licitaţia de atribuire e făcută de Primăria Municipiului Timişoara. A fost un efort comun al parlamentarilor şi al premierului Victor Ponta”, spune Sorin Grindeanu, deputat PSD de Timiş.

parlamentari oficialitati 2A fost aprobat şi elicopterul destinat Spitalului Judeţean Timişoara, care va ajunge în timp record la situaţiile de urgenţă din zona de Vest a ţării. „Are loc indreptarea unei erori a guvernului Boc făcută acum un an, când au dat un elicopter SMURD Aradului şi nu Timişoarei”, spune Sorin Grindeanu.

Bojin e încrezător în parlamentari şi e conştient că timişorenii şi timişenii vor fapte. „Nu cred că va zice vreun parlamentar: nu mă duc la vreun minister să cer finanţare pentru Timiş. Sunt convins că se vor duce. Şi eu îi voi trage de mînecă să meargă cu mine. Deja ştim pe ce ne putem baza şi ce putem discuta. Sper ca în acest an să mai fie prinse măcar una dintre cele două poziţii de centură ale Timişoarei şi bineînţeles centrul intermodal”, a declarat Bojin.

Comentarii

comentarii