Acasă Actualitate Parlamentarii PDL de Iaşi vor să-i fure Timişoarei statutul de oraş iniţiator...

Parlamentarii PDL de Iaşi vor să-i fure Timişoarei statutul de oraş iniţiator al Revoluţiei din decembrie 1989

DISTRIBUIȚI

Parlamentarii democrat-liberali ieşeni au depus, marţi, la Camera Deputaţilor, un proiect de lege prin care cer declararea municipiului Iaşi drept oraş iniţiator al Revoluţiei din decembrie 1989. Tot marţi, preşedintele Asociaţiei Memorialul Revoluţiei de la Timişoara, Traian Orban, a declarat că parlamentarii iniţiatori ai proiectului de lege "nu cunosc istoria", calificând iniţiativa ca "o ruşine".

Grupul parlamentar PDL Iaşi au depus, marţi, la Camera Deputaţilor, un proiect de lege, cu articol unic, prin care se cere declararea municipiului Iaşi drept oraş iniţiator al Revoluţiei române din decembrie 1989.

"Am declanşat demersul de adoptare a legii prin care să fie recunoscute în mod clar meritele oraşului nostru în lupta împotriva dictaturii comuniste. Acest gest este un semn de cinstire şi recunoştinţă faţă de eroismul disidenţilor, constituiţi în Frontul Popular Român, care pregăteau revolta anticomunistă din 14 decembrie 1989", susţin, într-un comunicat de presă, iniţiatorii proiectului de lege.

"Ei au fost arestaţi în 13 decembrie, duşi în beciurile Securităţii, bătuţi şi înfometaţi până în 22 decembrie. Legea este un omagiu şi o reparaţie morală adusă ieşenilor care au avut imensul curaj de a înfrunta dictatura comunistă. Practic, ei sunt declanşatorii Revoluţiei din decembrie 1989", afirmă iniţiatorii acestui demers.

În luna decembrie, anul Revoluţiei, în Iaşi au fost împărţiţi fluturaşi, prin care populaţia era invitată să participe la o acţiune de protest, care urma să aibă loc în piaţa centrală, în 14 decembrie. Din cauza unor scurgeri de informaţii, autorităţile au blocat accesul oamenilor în centrul municipiului în data de 14 decembrie, manifestaţia fiind anulată.

Timişoara protestează: Parlamentarii PDL nu ştiu istorie

Traian Orban, preşedintele Asociaţiei Memorialul Revoluţiei de la Timişoara, a declarat, marţi, că parlamentarii PDL care au iniţiat acest prouect de lege nu cunosc istoria Revoluţiei şi că gestul este unul "incalificabil"

"Ei nu pot deosebi realitatea de ficţiune şi nu pot înţelege implicarea directă a populaţiei din Timişoara, care s-a soldat cu numeroşi morţi şi răniţi. Tipii respectivi habar nu au ce s-a întâmplat. Dacă după 22 de ani ei fac acest gest, este incalificabil. Dacă ei nu cunosc istoria Revoluţiei şi preiau nişte idei… Politica nu se face după ureche", a spus Orban.

"Aia a fost o revoluţie? Nu a fost revoluţie ce au făcut ei (la Iaşi – n.r.). Acolo o mână de oameni au încercat ceva şi au fost turnaţi de unul dintre ei la Securitate şi arestaţi. Toată stima pentru cei câţiva disidenţi, dar asta nu a fost revoluţie. Se ignoră total sacrificiul şi implicarea Timişoarei în declanşarea revoluţiei române", a declarat liderul revoluţionar.

Detalii pe realitatea.net

Comentarii

comentarii