Acasă Actualitate Parteneriat educaţional Lugoj – Sievi

Parteneriat educaţional Lugoj – Sievi

DISTRIBUIȚI

Elevii Colegiului „Coriolan Brediceanu” s-au familiarizat cu sistemul de învăţământ din Finlanda
Un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” din Lugoj a petrecut, la cumpăna dintre ani, o vacanţă deosebită în Finlanda, în cadrul parteneriatului dintre colegiul lugojean şi Clubul de tineret din localitatea Sievi. Elevii lugojeni, însoţiţi de prof. Corina Serendan (coordonatorul de proiecte şi programe al colegiului), au participat la jocuri şi concursuri specifice ţărilor nordice – schi, patinaj, hochei pe gheată, pescuit la copcă, fotbal pe zăpadă şi orientare turistică, toate desfăşurate în aer liber, cel mai adesea la minus 20 de grade, dar şi la activităţi mai obişnuite , precum baschet, volei, tenis de masă, călărie sau hochei în sală. După Anul Nou, cei zece elevi lugojeni au participat la cursuri (matematică, finlandeză, sport, engleză, muzică şi tehnologie), alături de elevii din Finlanda, pentru a cunoaşte sistemul de învăţământ din ţările nordice, au vizitat ferme de reni şi au fost primiţi la primăria din Sievi. Astfel, tinerii lugojeni s-au ales cu un carnet de condus sania trasă de reni, cu o bună cunoaştere a sistemului de învăţământ finlandez şi a  modului de viaţă al tinerilor de vârsta lor şi al familiilor acestora. „Valorile promovate prin aceste parteneriate, adică multilingvismul, interculturalitatea şi cetăţenia activă dovedesc faptul că Diploma de Excelenta Instituţională, primită recent de Colegiul Coriolan Brediceanu prin ordin de ministru, confirmă implicarea elevilor şi profesorilor, în egală măsură, în  demersurile  europene de cooperare între instituţii. Sperăm ca generaţiile viitoare să obţină aceleaşi rezultate, astfel încât şi peste alţi 100 de ani această instituţie să-şi păstreze prestigiul şi poziţia de frunte între şcolile româneşti”, a declarat prof. Noemi Neamţu, directorul colegiului lugojean.
 

Comentarii

comentarii