Din mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului
Iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos!
„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul
să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea“.
Cinstiţi credincioşi şi credincioase,
Recunoscătoare mulţumire aducem Atotputernicului Dumnezeu că S-a milostivit spre noi şi ne a ajutat să ajungem din nou la „sărbătoarea sărbătorilor“, la praznicul cel mare al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ori cum obişnuim să l numim: Sfintele Paşti. Însăşi numirea de Paşti înseamnă trecerea de pe pământ la cer, din moarte la viaţă, din robia păcatului la mântuire, din întuneric la lumină.
Bucuria noastră cu acest prilej este cu atât mai mare cu cât din învierea Domnului cunoaştem „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubire, câte sunt cu nume bun“ (Filipeni 4, 8). Tot de aici înţelegem că firea noastră cea stricată de păcat a fost ridicată şi înnoită prin jertfa şi învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Nădejdea care izvorăşte din învierea Domnului, din biruinţa vieţii asupra morţii, nădejdea care încălzeşte şi luminează sufletul nostru, care a dat curaj Sfinţilor Apostoli în răspândirea sfintei Sale învăţături, este învierea cea de obşte, cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: „Acum Hristos a înviat din morţi, fiind pârga învierii celor adormiţi. Că de vreme ce printr un om a venit moartea, tot printr un om şi învierea morţilor. Şi precum întru Adam toţi mor, aşa şi întru Hristos toţi vor învia“ (I Corinteni 15, 20–22). Învierea Mântuitorului ne dă tuturor celor ce credem şi mărturisim sfânta Sa învăţătură convingerea că la fel vom învia şi noi când va veni Domnul „cu mărire să judece viii şi morţii“. Moartea pentru bunul creştin este doar o trecere de la viaţa aceasta pământească şi trecătoare la viaţa cea veşnică, aşa încât ea nu mai înfricoşează pe nimeni.
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,
Celui chinuit de o boală grea şi slăbit de suferinţă i se umple sufletul de nădejde când simte că doctoriile ce le ia îi alină durerile. Dar întrucât din iubirea cea mare, pentru făpturile Sale, Dumnezeu a trimis în lume pe Unul Născut Fiul Său să caute şi să mântuiască pe cel pierdut, cu atât mai vârtos suntem datori să iubim pe Dumnezeu, să păzim rânduielile Sale şi să plinim întru toate voia Sa. Din păcate, nu o dată înclinările spre fapte rele pun stăpânire pe unii dintre noi, iar dorinţa de a înfăptui tot ceea ce este bun este stingherită „de pofta trupului şi de pofta ochilor“ (I Ioan 2, 16). Cei care nu pot înfrânge potrivniciile firii, nu vor putea arăta din faptele lor că iubesc pe Dumnezeu şi deci nu îi dau mărirea ce I se cuvine.
Prin urmare, să alungăm din sufletul nostru „mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea şi cuvântul de ruşine“ (Coloseni 3, 8). Să îndepărtăm poftele rele şi patimile care împiedică şi abat de la calea care duce la Dumnezeu. Să ne îmbrăcăm deci „ca aleşi ai lui Dumnezeu cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare“ (Coloseni 3, 12). Precum primăvara după amorţeala din timpul iernii cheamă la viaţă verdeaţa şi florile care împodobesc câmpiile, pădurile şi livezile, tot aşa şi sufletul nostru la praznicul cel luminos al Învierii Domnului să se împodobească cu fapte bune, plăcute lui Dumnezeu, cu virtuţile credinţei, nădejdii şi dragostei, cu bunătate, smerenie, dreptate, adevăr şi milă spre a dovedi că suntem şi „umblăm ca fii ai luminii“ (Efeseni 5, 8). Numai cel ce şi îndreaptă sufletul cu iubire la suferinţa aproapelui său îmbracă pe cel gol, hrăneşte pe cel flămând, cercetează pe cel bolnav, numai cel care doreşte pacea şi bunăvoirea între oameni, numai acela este adevăratul credincios, care împlineşte voia lui Dumnezeu şi care „umblă în iubire“.
La naşterea Sa îngerii au cântat „pace şi bună voire între oameni“, iar înainte de patimile Sale a lăsat ca testament ucenicilor Săi tot pacea. Aşadar, învăţătura Mântuitorului este învăţătura iubirii şi a păcii, de unde urmează că orice creştin e dator „să fugă de rău, să facă numai binele, să caute pacea şi să o urmeze“ (Psalm 33, 13–15). Totuşi sunt unii care „iubesc răul mai mult decât binele şi minciuna mai mult decât cuvântul adevărat“ (cf. Psalm 1, 2 şi 5), care sunt cu gândul doar la a şi înmulţi avuţiile, a şi întări şi întinde stăpânirea asupra semenilor, care pregătesc uneltele necesare distrugerii aşezămintelor omeneşti şi uciderii a milioane de oameni nevinovaţi. Aceştia nu ţin seamă de cuvântul Mântuitorului care zice: „Tot cel ce scoate sabia, de sabie va muri“ (Matei 26, 52). Acum când a răsărit primăvara, când Hristos a înviat, când întreaga fire îmbracă haina de sărbătoare, de la mic la mare să ne punem în slujba bunei înţelegeri şi a păcii dintre noi (cf. Romani 14, 19). Să ne iubim unii pe alţii, „să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi“, căci numai astfel făcând şi astfel lucrând Dumnezeu va fi cu noi şi vom fi în stare să oprim pornirile noastre spre rău.
Dreptmăritori creştini şi creştine,
Din cele arătate înţelegem că lumina pe care ne-a adus-o Hristos reprezintă o călăuză şi un ajutor pentru viaţa de fiecare zi. Tot El ne a spus: „Eu sunt lumina lumii, cel ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8, 12). Ferice de noi dacă în sufletul nostru se va zămisli credinţa că cele spuse de Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos se vor împlini. Să ne silim aşadar, la „acest praznic al praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor“, la „Paştile lui Dumnezeu cele mântuitoare“, să arătăm prin faptele noastre că această neasemuită sărbătoare „una a praznicelor împărăteasă şi doamnă“ pentru noi creştinii este o lege morală după care să ne depănăm firul vieţii celei pământeşti şi să rugăm pe Dumnezeu ca totdeauna să împlinim numai fapte bune, plăcute lui Dumnezeu şi semenilor.
Să nu uităm a ruga pe Dumnezeu Cel care „ne-a trecut din moarte la viaţă“, să şi reverse sfânta Sa binecuvântare şi darurile Sale cele bogate peste noi şi familiile noastre, peste întreg poporul şi peste scumpa noastră ţară în care se preamăreşte numele lui Dumnezeu.
De praznicul Sfintelor Paşti, vă urez tuturor din adâncul sufletului sănătate deplină şi viaţă îndelungată, împărtăşindu-Vă fiecăruia arhiereşti binecuvântări.
Hristos a înviat!
Al vostru către Bunul Dumnezeu totdeauna rugător,
+Nicolae
Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
Dată în reşedinţa mitropolitană din Timişoara în anul mântuirii 2011, cu prilejul Învierii Domnului – Sfintele Paşti
