Acasă Actualitate Patimile electorale de la Secaş

Patimile electorale de la Secaş

DISTRIBUIȚI

Secaşul este o comună mică ce naşte pasiuni enorme. S-au pus să-şi aleagă primar nou şi… războiul s-a pornit. Partidele au scos „armele” din teacă şi a început un adevărat măcel. Totul pentru voturile a… 250 de suflete… Primul tur al alegerilor locale s-a încheiat şi au rămas pe baricade două candidate – cea de la PDL şi cea de la PSD. Turul doi se desfăşoară duminică, 29 august. PNL susţine în continuare candidata PSD. Dar scandalul continuă şi vin acuze încrucişate din toate părţile…
„Pur şi simplu, reprezentanţii PDL cumpărau voturi”
PNL acuză PDL că a cumpărat voturi… „PNL în turul doi va susţine candidata PSD. O să ne opunem camarilei portocalii prin orice mijloace şi sper eu că o să o decimăm pe alocuri. Eu am fost în acea comună de vreo 10 ori şi am văzut cum, pur şi simplu, reprezentanţii PDL cumpărau voturi. În noaptea de sâmbătă spre duminică cumpărau voturi cu bani foarte mulţi. Am fost în comună, colegii mei au văzut, candidatul nostru la fel, candidata PSD a văzut. Reprezentanţii PDL au plătit în bani şi haine. Votul a fost între 100 şi 400 de lei. Colegii mei au încercat să ia legătura cu candidata PDL care şi-a făcut recent domiciliul acolo.

Au încercat să stopeze, au încercat să vorbească cu candidata PDL, dar a refuzat să vorbească”, a spus penelistul Ionuţ Nasleu. Şi preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, îi acuză pe democrat-liberali că au plătit alegătorii, ba mai mult, i-au pus să jure pe Biblie că vor pune ştampila pe candidata PDL. În plus, spune Bojin, pedeliştii ar fi împărţit blugi, adidaşi şi căni portocalii secăşenilor, demarând cu ocazia campaniei electorale şi lucrări de reparaţii la biserică, cimitir şi drum. „Noi nu avem altă şansă decât cea a bunului-simţ. Dar vom câştiga fără probleme. Încercăm să fim mai atenţi la al doilea tur, pentru că odată cu împărţeala adidaşilor, blugilor şi cănilor portocalii, s-a intrat în sfera incorectitudinii. Sperăm ca în turul doi să nu mai fie cumpăraţi oamenii cu bani. Totuşi, dacă le sunt oferiţi bani, noi îi sfătuim să-i ia, însă să voteze cum le dictează conştiinţa”, spune Bojin.
„Îl rog să facă proba, dacă are dovezi, să vină cu ele încoace. Eu spun că nu s-au cumpărat voturi”
PDL spune că lucrurile afirmate de PNL nu sunt adevărate. „Sunt crescută, născută în localitate, deţinem teren arabil în localitate, sunt mic fermier, lucrăm terenul, nu l-am lăsat în paragină, nu avem alte interese”, spune candidata PDL la Primăria Secaş, Simona Magdin. Aceasta este completată de parlamentarul democrat-liberal Valeriu Tabără, care răspunde afirmaţiilor lui Nasleu. „Campania electorală s-a desfăşurat în limitele legii din punctul de vedere al PDL. Faptul că dai un pix, o brichetă, că găseşti oameni care să facă ceva în comună nu este împotriva prevederilor legale. Tot ce-a făcut PDL este în limita legii. Ce să cumperi, ce să vinzi, când tu ai adversari de 15 voturi? Îl rog să facă proba, dacă are dovezi să vină cu ele încoace. Eu spun că nu s-au cumpărat voturi. De la un senator al României mă aşteptam la altceva”, a spus Tabără.
Pământ…
Tabără a mai dat un motiv pentru care există atâtea patimi la alegerile de la Secaş: „Secaşul a rămas cu cea mai mare suprafaţă de teren dintre comune – 7.000 de hectare”. Simona Magdin acuză faptul că a fost ameninţată de un anumit domn… „În comună la noi au început ameninţări atât la adresa mea, cât şi a familiei mele. Am fost ameninţată de către un domn, am depus şi plângere la poliţia din localitate. M-a împins, m-a îmbrâncit acest domn”, a precizat candidata PDL la scaunul de primar al Secaşului. „Este vorba de un susţinător al familiei Miculescu, fostul primar. Acesta este stilul de a conduce localitatea Secaş, prin şantaj şi ameninţare. O comună cu 250 de cetăţeni cu drept de vot, dar în care interesele primează”, a precizat Tabără. „Am înţeles că numele domnului care a avut contre canditata PDL este legat de PSD. Domnul acela nu are nicio legătură cu PSD. Este un investitor din zonă, care a mers la primărie să lămurească nişte probleme legate de o parcelă şi candidata PDL l-a luat la rost”, spune Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş.

Comentarii

comentarii