Acasă Actualitate PD-L Timiş se reorganizează

PD-L Timiş se reorganizează

DISTRIBUIȚI

Constantin OstaficiucPartidul Democrat – Liberal din Timiş a hotărât să se reorganizeze. Nu oricum, ci creând mai multe colegii pe cuprinsul judeţului. „Am hotărât să facem o reorganizare a partidului. Din acest moment funcţionăm pe colegii. Fiecare colegiu are o conducere separată. Colegiile sunt cele ale deputaţilor. Avem 11 colegii, colegiul Făget e împărţit în două. Fiecare colegiu are o conducere, preşedintele e de obicei deputatul sau senatorul din zona respectivă sau cel care a candidat de regulă în zona respectivă ca şi preşedinte executiv. În celelalte am lăsat listele deschise. Se vor implica colegi de-ai noştri care vor să devină parlamentari.
Doi preşedinţi executivi, al doilea este de obicei un tânăr.
Le-am explicat că nu va fi foarte uşor.
Trebuie să apară o emulaţie internă care să-l ducă pe cel mai bun în funcţiile de conducere. Am implicat toţi primarii şi preşedinţii de organizaţie în aceste colegii – fiecare primeşte o funcţie şi o responsabilitate”, spune preşedintele PD-L Timiş Constantin Ostaficiuc.
Există şi un director la fiecare colegiu care are rolul de a crea liantul între organizaţii, de a menţine ritmul în colegiul respectiv.
Aceşti 11 directori de colegii sunt coordonaţi de un manager în persoana lui Alain Rus. „Toate aceste organizaţii se vor plia pe această gândire de colegii pentru a creşte numărul militanţilor. 
Birourile permanente de colegiu vor rezolva problemele colegiului respectiv. Toate acestea le-am făcut pentru a ne întări şi a deveni mai puternici. Vrem o relaţie directă cu cetăţeanul. Munca nu-i uşoară. Ne impune un ritm extraordinar de intens şi pe o lungime de timp destul de mare afectată acestei organizări. Făgetul l-am câştigat printr-o astfel de organizare.
Credem că este soluţia optimă a noastră, a PD-L, de organizare, cea care ne apropie de electorat cât mai mult şi care ne permite să luăm deciziile cât mai corect şi cât mai analitic. Până la 1 septembrie vom continua această organizare. Europarlamentarele vor fi primul examen în a verifica acest mecanism”, a mai spus Ostaficiuc. 
Doi preşedinţi executivi vor în fiecare colegiu, un preşedinte, vicepreşedinţi şi secretari. Managerul politic este direct subordonat biroului permanent judeţean.

Comentarii

comentarii