Acasă Editorial PDL atentează la primarul Ciuhandu

PDL atentează la primarul Ciuhandu

710
DISTRIBUIȚI

Zilele acestea nu trec, din păcate, prea frumos pentru noi, în general, şi pentru timişoreni, în special. Febra manipulării face încă victime. Cei interesaţi în golirea de conţinut a ideii de reconciliere fac scandaluri, pretextând cu lupta împotriva comunismului. Fals! Este vorba despre un kitsch al politicii româneşti. Pe scurt: nu se  vede partea plină a paharului, nu se vede importanţa  documentului semnat la Timişoara,  acel Parteneriat pentru Timişoara, care urma să oblige moral şi faptic decidentul politic pentru susţinerea Timişoarei în  proiectele  de care are nevoie, se vede partea  întunecată din mintea celor care vor izolarea Timişoarei: Aeroport cu sediul la Arad, de pe urma fuziunii  dintre Aeroportul Timişoara şi cel din Arad, se doreşte Regională CFR la Craiova, nu la Timişoara, unde există  tradiţie, se doreşte condiţionarea Timişoarei de alte şi alte interese, toate, din păcate, politice. Între ele, acela de a face din Arad  capitala regiunii, nu din Timişoara, care este, fără doar şi poate, cel mai îndreptăţit oraş pentru această poziţie. Ultima „originalitate”  este atacul la persoana primarului Ciuhandu. Ce se petrece? Spre exemplu, se încearcă strângerea de  semnături  pentru declanşarea unei proceduri de eliminare din administraţie a primarului Ciuhandu, pentru că a „îndrăznit” să  facă apel la reconcilierea pe care, cândva, şi Corneliu Coposu avea să o propună,  adică ieşirea din sfera nesfârşită a urii între stânga şi dreapta politicii româneşti. Primarul Ciuhandu a înţeles că ne aflăm la 20 de ani de la Revoluţia din România, că nu mai putem să vedem în Iliescu pe ACEL Iliescu care ar putea afecta destinul României. Nu mai este cazul! Este o persoană de 80 de ani, care nu mai are putere de decizie, nu  mai este acel pericol  de care ne temeam în anii 90, cu toţii.  Falsul demers împotriva primarului ascunde, de fapt, intenţia  unui referendum pentru o eventuală suspendare, o răzbunare penibilă  pentru ceea a păţit, în 2007, tătucul-şef. Demersul  împotriva primarului vizează, de fapt, ceva şi mai grav: preluarea Primăriei Timişoara, pentru a avea acces  mai direct la resursele  acestui oraş, al doilea  plătitor de taxe şi impozite din România! Timişoara, modelul de civism, în care un primar cu adevărat anticomunist, dintr-o familie  profund anticomunistă, este acum luat peste picior  pentru susţinerea arătată trio-ului politic: Antonescu, Iohannis, Geoană. Să fie cineva atât de perfid încât  să-şi acopere intenţiile mârşave de aţa-zisa luptă împotriva comunismului, când cei care o fac sunt  nişte  foşti colaboratori ai regimului, ai Securităţii şi ai comunismului, mi se pare  similar cu tupeul unei prostituate de a  face pe mironosiţa  într-o parcare de tiruri. Este o mare obrăznicie şi  asta, în numele democraţiei, cu libertatea  sa cu tot. Avem, aşadar,  în aceste zile, un atac la primarul Timişoarei şi un actor, pe Florin Călinescu, pe care, în numele unui grup de prieteni şi colegi, l-am propus şi i-am obţinut titlul de Cetăţean de Onoare al Timişoarei. Acum, Florin, care a uitat aceste detalii, îşi face o „coloana a V-a” şi  vine, după modelul minerilor, la Timişoara, pentru a-l trage la răspundere pe primarul Ciuhandu. Are şi un plan: să-l tragă de „barbă”. Eu cred că acestea sunt nişte „bărbi” model Mitică, creat de Caragiale, într-un oraş din care suntem conduşi de prea mulţi mitici şi ne este cam… greu. Greu de suportat. Cam atât. Cât despre referendumuri, propun unul:  al bunului-simţ, chiar dacă şi Crin Antonescu pare, uneori, utopic.

Comentarii

comentarii