Acasă Actualitate Penitenciarul Timişoara are un nou purtător de cuvânt

Penitenciarul Timişoara are un nou purtător de cuvânt

DISTRIBUIȚI

De câteva zile, Penitenciarul din Timişoara are un nou purtător de cuvânt. Noul director al închisorii din Timişoara a numit-o în funcţia de purtător de cuvânt al penitenciarului pe Carmen Uţoiu. Tânăra de 25 de ani a absolvit, în anul 2010, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. În acelaşi an, a fost repartizată la Penitrenciarul din Timişoara. În doar doi ani, blonda de la Penitenciarul „Popa Şapcă” a reuşit să ajungă purtător de cuvânt, funcţie care presupune cunoştinţe temeinice în domeniu. Din spusele colegilor, Carmen Uţoiu nu ar avea aceste cunoştinţe, însă este o fată silitoare, care se află la început de drum. Carmen Uţoiu, noul purtător de cuvânt al Penitenciarului din Timişoara, apare în mai multe poze la volanul unei maşini decapotabile care valorează aproximativ 20.000 de euro.

Comentarii

comentarii