Acasă Eveniment Percheziţii în trei judeţe, la firme suspectate de evaziune cu un prejudiciu...

Percheziţii în trei judeţe, la firme suspectate de evaziune cu un prejudiciu de 1,6 milioane de euro

DISTRIBUIȚI

mascatiZeci de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj, la persoane şi la sediile unor firme suspectate de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 1,6 milioane de euro.

La percheziţii, care au loc la 25 de adrese din cele trei judeţe, participă ofiţeri de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi trupe speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT Timişoara. Potrivit unor surse judiciare, 20 de percheziţii au loc în judeţul Caraş-Severin, patru în Mehedinţi şi una în Gorj, iar procurorii au emis 20 de mandate de aducere la audieri, persoanele vizate fiind suspectate de evaziune fiscală cu facturi false, prejudiciul adus statului fiind de 1.600.000 de euro, spun sursele citate. Aceleaşi surse afirmă că în octombrie 2012, în urma unei sesizări a SRI, procurorii DIICOT Timişoara au început monitorizarea mai multor oameni de afaceri din judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj, care emiteau facturi false către “firme fantomă” ce figurau pe numele unor oameni ai străzii sau care apoi erau închise. În baza acelor facturi, patronii îşi deduceau TVA, iar cei ale căror firme aveau profit îşi diminuau baza impozabilă, prejudiciind astfel bugetul.

Comentarii

comentarii