Acasă Actualitate Pericol de inundaţii!

Pericol de inundaţii!

DISTRIBUIȚI

Timişul a suferit în primăvara anului 2005, atunci când inundaţiile au acaparat o mare parte din judeţ. Acum, a venit o nouă avertizare hidrologică valabilă până în 24 iunie ora 10. Fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, râuri mici din  zonele de deal şi de munte cu efect de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu depăşirea cotelor de atenţie şi de inundaţie, în bazinele hidrografice: Bega, Timiş, Moraviţa, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Drincea, Strei, Jiu, Olt inferior, bazinele superioare ale Argeşului şi Ialomiţei. Având în vedere situaţia hidrologică actuală, precipitaţiile însemnate cantitativ prognozate (conform Avertizării meteorologice din data de 22 iunie 2009), se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi râuri necontrolate hidrometric cu efect de inundaţii locale, precum şi creşteri de niveluri şi debite cu depăşiri ale cotelor de atenţie.

Coduri
Cod portocaliu s-a instituit începând cu data de 22 iunie 2009 ora 18 pe râurile: Bistra amonte-sh Voislova (jud.Hunedoara, şi Caraş-Severin), Timiş până la confluenţa cu Bistra, Bârzava superioară (jud.Caraş-Severin), Cerna superioară (jud.Gorj şi Caraş-Severin), Desnăţui curs superior şi mijlociu (jud.Dolj), Drincea (jud.Mehedinţi), Motru superior (jud.Gorj şi Mehedinţi), Strei superior (jud.Hunedoara). Codul galben a intrat în vigoare începând cu data de 22 iunie 2009 ora 18 pe râurile Bega (jud.Timiş), Timiş sector aval cu confluenţa Bistra-sh Lugoj (jud. Caraş-Severin şi Timiş), Bistra aval-sh Voislova, Bârzava curs mijlociu şi inferior, Moraviţa, Caraş, Nera (jud.Caraş-Severin), Cerna curs mijlociu şi inferior (jud.Caraş-Severin), Desnăţui curs inferior (jud.Dolj), Strei curs inferior (jud.Hunedoara), Jiu superior (jud.Hunedoara şi Gorj), Motru inferior (jud.Mehedinţi), Gilort, Olteţ superior (jud.Gorj), afluenţii Oltului inferior (jud.Vâlcea), afluenţii Argeşului superior (jud.Argeş şi Dâmboviţa), afluenţii Ialomiţei superioare (jud.Dâmboviţa, Prahova şi Braşov).

Primăriile nu prea asigură serviciul de permanenţă
Instituţia Prefectului Timiş a transmis o adresă către Inspectoratul pentru Situaţi de Urgenţă „Banat” (adresă pe care ISU o transmite şi primăriilor), semnată de prefectul Mircea Băcală – în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în care se cere să se întreprindă  mai multe măsuri: Printre acestea se numără şi urmărirea cu atenţie a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice cu transmiterea de niveluri şi debite suplimentare. La primirea atenţionării privind iminenţa producerii unei situaţii de urgenţă, primarii vor institui serviciul de permanenţă la sediul primăriei, cu personal corespunzător, conform Ordinului Prefectului nr. 667/29.07.2005. Comitetele municipale, orăşeneşti şi comunale sunt direct răspunzătoare de informarea tuturor cetăţenilor din localităţile unităţii administrativ teritoriale respective. Deoarece codul galben era în vigoare de zilele trecute, luni s-au făcut controale la primării pentru a se verifica dacă acestea asigură serviciul de permanenţă cum este necesar în astfel de situaţii. Cei care au fost în control au avut surpriza să vadă că la multe primării cam lipseau aceşti oameni care să asigure serviciul de permanenţă în astfel de situaţii.

Comentarii

comentarii