Acasă Eveniment Peste 100 de cercetători din toată lumea se întâlnesc la Timişoara

Peste 100 de cercetători din toată lumea se întâlnesc la Timişoara

DISTRIBUIȚI

În perioada 1-3 noiembrie 2012, Departamentul de Matematică al Universităţii „Politehnica” din Timişoara este gazda celei de-a 13-a Conferinţe Internaţionale de Matematici şi Aplicaţii. La manifestarea ştiinţifică de la Timişoara sunt prezenţi peste 100 de cercetători aparţinând  unor prestigioase instituţii de învăţământ superior din ţară şi din străinătate (Africa de Sud, Anglia, Austria, Belgia, Estonia, Franţa, Germania, Japonia, Serbia, SUA, Ungaria). Vor fi susţinute lucrări ştiintifice din domeniul matematicii şi al aplicaţiilor ei: analiză matematică, algebră şi geometrie, matematici aplicate în inginerie şi în economie, probabilităţi şi statistică, aplicaţii în sănătate şi cercetarea clinică.     Schimbul de informaţii şi contactul cu reprezentanţi ai unor instituţii similare de învăţământ superior din ţară şi din străinătate va dezvolta noi posibilităţi de cooperare în planul ştiintific al matematicii şi aplicaţiilor acesteia în inginerie, economie, medicină, şi va genera proiecte comune de colaborare. Conferinţa se adresează tuturor specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul matematicii şi al aplicaţiilor sale în diverse domenii conexe (inginerie, economie, medicină, fizică). Ca o garanţie a calităţii şi a nivelului ştiinţific al acţiunii, Academia Română – filiala Timişoara, este co-organizatoare a acestui eveniment. Cele mai valoroase lucrări prezentate în cadrul acestei conferinţe vor fi reunite într-un volum de peste 350 de pagini, volum ce va intra în circuitul ştiinţific internaţional datorită recenzării lucrărilor sale în bazele de date specifice (Mathscinet şi Zentrallblatt, Mathematical Reviews).
 

Comentarii

comentarii