Acasă Eveniment Peste 2.000 de “termopane” montate ilegal pe clădiri istorice din Timişoara

Peste 2.000 de “termopane” montate ilegal pe clădiri istorice din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii comunitari din Timişoara au efectuat, în ultimele două săptămâni, controale în cartierele Iosefin şi Elisabetin, la 491 de imobile istorice şi 614 clădiri din zona de protecţie a acestora. Verificările nu au fost fără urmări, constatându-se că în 637 de cazuri fost efectuate modificări care încalcă prevederile Legii 422/2001, fiind înlocuită tâmplăria la 2.218 ferestre, uşi de accces şi vitrine, cu geam termopan în ramă de plastic.

 Nereguli au fost depistate şi la capitolul modificării destinaţiei unor mansarde, subsoluri şi demisoluri. În plus, patru lucrări în desfăşurare se efectuau fără autorizaţie de construire. “Toate datele obţinute, precum şi materialele documentare au fost trimise Instituţiei Arhitectului Şef din cadrul Primăriei Timişoara, pentru luarea măsurilor legale conform competenţelor”, spune Nicoleta Popa, agent asistent în cadrul Poliţiei Comunitare Timişoara. Astfel de controale au avut loc şi în cartierele Cetate şi Fabric din Timişoara. 

 
 
 

Comentarii

comentarii