”În data de 17.12.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în țară, pentru două mijloace de transport, încărcate cu 11.000 de kilograme deșeuri. Cele două automarfare, conduse de către cetățeni români, erau încărcate cu deșeuri constând în anvelope, piese de mobilier, panouri solare, electrocasnice, în cantitate totală de 11.000 kg, și proveneau de la societăți comerciale din Germania și Italia pentru firme din România”, se arată într-un comunicat de presă, de duminică, al Poliției de Frontieră.
Un alt transport de deșeuri a fost depistat la Nădlac II, în județul Arad.
”Și polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în țară, în data de 17.12.2022, pentru un camion, condus de un cetățean român și încărcat cu 15.000 de kilograme deșeuri, constând în îmbrăcăminte și materiale textile de la o societate comercială din Austria pentru o firmă din România”, precizează sursa citată. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu Bihor și Arad, stabilind că cei trei șoferi nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri, în consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României.
Comentarii
comentarii