Acasă Eveniment Peste 300 de elevi lugojeni au dansat pentru Cartea Recordurilor

Peste 300 de elevi lugojeni au dansat pentru Cartea Recordurilor

DISTRIBUIȚI

Pentru al doilea an consecutiv, absolvenţii liceelor din municipiul Lugoj au participat la un eveniment care s-a desfăşurat, simultan, în mai multe ţări europene: Parada absolvenţilor de liceu – Dance with Europe. Vineri, 18 mai, începând cu ora 13, peste 300 de liceeni lugojeni au dansat împreună, timp de 7 minute, pe muzica lui Johann Strauss – fiul, cadrilul din opereta Liliacul. Acţiunea a avut loc în Piaţa Victoriei, din centrul municipiului, în prezenţa primarului Francisc Boldea şi a altor oficialităţi locale. În acest an, au participat liceeni de la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” (210), Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” (48), Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” (20) şi Grupul Şcolar „Aurel Vlaicu” (24). În încercarea de a doborî recordul mondial la dans sincronizat, stabilit în 2008 (27.040 de dansatori) şi de a intra în Cartea Recordurilor, liceenii lugojeni au dansat în acelaşi timp cu alţi zeci de mii de tineri din 60 de oraşe, din  Slovenia, Serbia, Croaţia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Cipru, Albania şi România. Evenimentul de la Lugoj a fost coordonat de către prof. Horia Onae, de la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”.

 

Comentarii

comentarii