Acasă Eveniment Peste 5.300 de concurenţi pentru 3.730 locuri, la examenul de rezidenţiat 2012

Peste 5.300 de concurenţi pentru 3.730 locuri, la examenul de rezidenţiat 2012

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara este unul dintre cele şase centre universitare care va organiza examenul de rezidenţiat, în 25 noiembrie, alături de Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Tg. Mureş şi Craiova, pentru toate domeniile, respectiv medicină, medicină dentară şi farmacie.

 La concurs, 5.371 absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie s-au înscris pentru 3.730 de locuri şi posturi. Cei mai mulţi medici, 4142, s-au înscris pentru domeniul medicină, un număr de 931 au optat pentru locurile şi posturile din domeniul medicină dentară, iar restul de 298 vor susţine concursul pentru domeniul farmacie.

 

În sesiunea din 2012, dintre cele 3.730 locuri şi posturi scoase la concurs, un număr de 3.310 sunt pentru medicină, 250 pentru medicină dentară şi 170 pentru farmacie. Ca noutate, în acest an, s-a decis organizarea concursului de rezidenţiat pe post şi pentru spitalele clinice, nu numai pentru spitalele mici, ca un element de susţinere a tinerilor medici pentru continuarea carierei profesionale în ţară. De asemenea, numărul posturilor scose la concurs nu s-a mai stabilit aleator, numai pe criterii istorice, ci în funcţie de dinamica de personal din ultima perioadă.

Comentarii

comentarii