Acasă Actualitate Petiție pentru dirijarea fondurilor alocate de Consiliul Local Timișoara manifestațiilor culturale și...

Petiție pentru dirijarea fondurilor alocate de Consiliul Local Timișoara manifestațiilor culturale și sportive către Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”

528
DISTRIBUIȚI

Petiția „Solicitam redirijarea fondurilor alocate manifestarilor culturale din Timisoara catre Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes”, lansată de revoluționarul Corneliu Vaida a fost semnată, în primele cinci zile, de peste 300 de timișoreni. Lansată pe 20 martie, până pe 25 martie, la ora 11.00, 334 de persoane au semnat pentru a sprijini inițiativa.

Inițiatorul petiției solicită Consiliului Local Timișoara să redistribuie fondurile alocate pentru activități culturale și sportive pe anul 2020 către Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara. Multe dintre activitățile culturale și sportive au fost suspendate sau anulate în urma deciziilor Comitetelor pentru Situații de Urgență, la nivel local, județean sau național.

Spitalul, pe de altă parte, este unul dintre centrele în care sunt tratate persoanele depistate cu Covid-19. Medicii sunt în prima linie în lupta cu pandemia, iar orice sprijin financiar înseamnă mai multe posibilități de achiziție a echipamentelor de protecție, a dezinfectanților, a aparaturii necesare sau a altor resurse atât de necesare în această perioadă.

„Am inițiat această postare la propunerea d-lui Zoltán Ferencz, pe care o consider o soluție salvatoare în aceste zile de grea încercare pentru timișoreni ți români în general”, transmite Corneliu Vaida.

Majoritatea semnatarilor sunt din Timișoara, însă există și persoane din Lugoj, Giroc, Ghiroda și alte localități din județ, care susțin inițiativa. Printre altele, în comentariile atașate petiției se regăsesc mesajele: „Sănătatea înainte de bâlci”, „Situația actuală necesită decizii rapide și corecte!”, „Restul anului e compromis din punct de vedere al manifestărilor la care mergeam, o să pot și fără, mai bine sănătatea acum”, „O inițiativă bună!”, „Sănătatea primează!”, „Lucrez ca asistentă medicală și am trei copii între 3 si 11 ani pe care vreau să apuc să-i cresc!” sau „Sunt una dintre cei din linia 1! Ajutați ca să vă putem ajuta!”.

Comentarii

comentarii