Acasă Actualitate Plane-spotting pe Aeroportul Internaţional Timişoara-„Traian Vuia”

Plane-spotting pe Aeroportul Internaţional Timişoara-„Traian Vuia”

DISTRIBUIȚI

Plane-spotting  2Aeroportul Internaţional Timişoara-„Traian Vuia” reia în această vară o acţiune care s-a bucurat de o bună apreciere în rândul pasionaţilor de fotografii cu aeronave.

Prima sesiune de plane-spotting va avea loc în data de 5 iunie, începând cu ora 16.00. Amatorii de instantanee cu aeronavele la aterizare sau decolare vor putea urmării activitatea pe cel mai mare aeroport regional din ţară, pe timp de zi. Cei interesaţi să participe la această activitate trebuie să consulte pagina de internet a Aeroportului Internaţional Timişoara-„Traian Vuia”, www.aerotim.ro, secţiunea „evenimente”, subsecţiunea plane-spotting, unde se poate găsi şi cererea tip de participare dar şi regulamentul acţiunii. Odată completată solicitarea, aceasta va fi trimisă împreună cu o copie a cărţii de identitate pe adresa relatii.publice@aerotim.ro. Numărul maxim de plane-spotteri este de 10 pe sesiune, iar aceştia trebuie să se înscrie online cu minim 48 de ore înaintea activităţii. Cei care vor participa la sesiunea de plane-spotting vor avea parte de un instructaj făcut de angajaţii aeroportului şi vor putea fotografia aeronavele din locaţiile special stabilite pentru această activitate. „Fiecare aeroport care se respectă organizează periodic sesiuni de plane-spotting. M-aş bucura ca şi în Timişoara să existe o comunitate de spotteri care să promoveze imaginea aeroportului în mediul virtual. Suntem deschişi oricărei acţiuni care ne aduce mai aproape de comunitatea în care ne desfăşurăm activitatea. Sunt convins că aceste sesiuni de fotografiere a aeronavelor vor avea succes iar fotografiile făcute de spotteri vor aduce un plus de imagine pentru aeroportul din Timişoara”, spune directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Dan Idolu.

Comentarii

comentarii