.jpg)
Nu mai cred în toate coincidenţele. Sau, mai bine zis: nu mai cred în orice coincidenţă. Ideea de a trece, mereu, sub semnul întâmplărilor oarecare, al celor comise de un beţiv sau de un „leneş” din ograda Puterii sau de nu mai ştiu cine, mă duce cu gândul la „ nebunii” lui Ceauşescu, la cei internaţi în psihiatriile regimului comunist, când oricine manifesta împotriva dictaturii şi dictatorilor era etichetat a fi „nebun” sau „prost” sau „huligan”. Aşadar, acum, recent vandalizatul sediu al PNL din Timişoara, într-o clădire istorică din Piaţa Unirii, arată ca un birou părăginit, cu peretele jupuit de vopsea, cu literele lipsă, ca un palat al tristeţii. Preşedintele Robu, candidat la Primăria Timişoara, va avea de muncit enorm, în cazul fericit în care ar fi şi primar, şi preşedinte PNL. Atacurile la PNL, cu mai multe faţete perverse, cu intrigi, dar şi cu ulei pe pereţi arată teama. Şi atât. Piaţa Unirii este locul elegant, în care timişorenii şi nu numai găsesc stropul de linişte sau de destindere, de care cu toţii avem nevoie. Priveliştea unei zone istorice ce intră în degradare induce neîncredere, chiar „depresie civică”. Unde să te mai duci? Unde să mai ieşi? De ce să te mai bucuri? Chiar totul este degradabil? Lumea se deteriorează pe zi ce trece, relaţiile dintre oameni sunt într-o zodie a mizeriei morale şi a neîncrederii, totul se preface într-o cenuşă, nici măcar „imperială”. Cineva a vandalizat sediul PNL şi nu cred că este fapta unui beţivan. Este coşmarul unui securist de tip nou, unul fără şapcă şi servietă jumulită, al unuia cu părul dat cu gel, cu geacă de piele, poate colorată, cu blugii peticiţi, care pare, de la distanţă, un oarecare dintr-un bar din Piaţa Unirii. Se spune mereu „Timişoara nu mai este ce-a fost”, dar nici cei care analizează Timişoara nu mai sunt precum cei de odinioară. Dacă o clădire istorică, chiar una superbă, a fost vandalizată, inventăm beţivani, că este mai uşor aşa. Pe micii fanatici ai marilor nemernici nu-i găsim? Poate, azi, nu sunt pe stradă. Au şedinţă. Organizează pentru fiul unui stalinist, care a adus comunismul în România, decernarea unui mare titlu: Doctor Honoris Causa pentru meritul de a fi spus, în „Politice”, că noi, românii, am stat şi am privit cum, la gardul nostru, s-au „urinat alte popoare”. S-or fi urinat, dar ne-au şi vandalizat, apoi ne-au ucis, cu ajutorul taţilor lor, care i-au trimis la închisoare şi pe cei din PNL. Sau crede Patapievici că poporul a uitat?
