Acasă Politica PNL Timiş vrea primari pentru 85% din populaţia judeţului după alegerile locale

PNL Timiş vrea primari pentru 85% din populaţia judeţului după alegerile locale

DISTRIBUIȚI

PNL Timiş şi-a propus să câştige ”detaşat” alegerile locale de anul viitor, astfel încât să aibă ”primari pentru 85% din populaţia judeţului”, a anunţat copreşedintele Nicolae Robu.
„Vrem să fim redutabili în alegeri şi, cel puţin în judeţul Timiş, ne propunem să câştigăm detaşat alegerile. Nu doar să avem primari pentru peste 85% din populaţia judeţului Timiş, ci să avem şi o majoritate confortabilă de consilieri locali şi judeţeni”, a afirmat Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă.
În opinia sa, obiectivul poate fi atins „ţinând cont că Timişoara reprezintă jumătate din populaţia judeţului, deci 50% din Timişoara, iar 35% din judeţ”.
În altă ordine de idei, copreşedintele PNL Timiş Dan Popa, a anunţat că săptămâna trecută au avut loc noi întâlniri între stafful filialei şi liberalii din teritoriu, iar în urma consultărilor pe tema unei eventuale posibilităţi de a-i reprimi în partid pe cei care au plecat, votul a fost ”covârşitor împotrivă”.
„Am discutat cu colegii din zonă, inclusiv cu primarii, despre situaţia în care Ordonanţa nr. 55 va fi anulată (privind migraţia aleşilor, n.r.). Problemele care apar, dacă se anulează Ordonanţa, sunt benefice, dar extraordinar de complicate, pentru că sunt 500 de primari, 5.000 de consilieri locali. Am discutat despre eventualitatea revenirii în partid a unor primari şi consilieri traseişti. A fost un vot categoric împotriva lor”, a spus Dan Popa.

Comentarii

comentarii