Contraeditorial
Podul de Piatră peste râul Cerna – această bijuterie arhitectonică din stațiunea Băile Herculane, construită în anul 1865 – a fost, în sfârșit, reabilitat. Sursa de finanțare a proiectului a fost PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL 2014-2020. În 10 ianuarie 2018, pe site-ul Radio Reșita apărea știrea, probabil transmisă și în eterul acelei zile, cum că ”Podul de piatră peste râul Cerna din Băile Herculane – întinerește în acest an!”. A mai curs ceva apă pe Cerna până când, în noiembrie 2022, primarul orașului anunța că ” începând din data de 8.11.2022 circulația pe podul de piatră va fi oprită până la terminarea lucrărilor”. Acum, în ianuarie 2024, mai multe ziare din Caraș-Severin anunță finalizarea lucrărilor care, conform declarației antreprenorului, au fost o ”mare provocare”. Trebuie să recunoaștem că este și o frumoasă împlinire, pentru care constructorul merită maxime felicitări!
Câteva observații lucid amare cred că se impun. După un circuit al hârtiilor și promisiunilor de aproape cinci ani (!!!) s-a ajuns la realizarea efectivă a proiectului în aproximativ un an. Aș îndrăzni să spun, din postura unui simplu vizitator al orașului -stațiune, că această performanță de reabilitare este doar o excepție care întărește regula. Trista, incredibila și inadmisibila regulă care a făcut din vechea stațiune balneară, emblematică pentru Europa secolului al XIX-lea, o ruină simptomatică și emblematică pentru România secolului al XXI-lea!
La câțiva ani după Revoluție, proaspăt întors din Franța după un stagiu de perfecționare în cardiologie, mi-am invitat maestrul francez să viziteze România, cu precădere Banatul și mai ales, iubitul meu județ natal, Caraș-Severin. Evident că am vizitat și Băile Herculane, stațiune despre care invitatul meu de onoare citise și era foarte curios să o viziteze pentru câteva zile. A fost foarte plăcut impresionat de frumusețea locurilor, dar nu reușea să înțeleagă de ce au fost lăsate în așa hal de degradare băile termale milenare și hotelurile seculare. Încercam, oarecum rușinat, dar și revoltat în patriotismul meu local, să-i explic că din cauza comunismului și a postcomunismului ”capitalist” nu se pot ”rezolva” toate așa de repede.
Am revenit la Băile Herculane cu același om, acum aflat la vârsta senectuții, în vara anului 2023. Profesorul meu din Franța era foarte curios să vadă vechile clădiri palate cum arată renovate. Nu voi uita niciodată, cât oi mai trăi, starea de perplexitate care l-a cuprins când am intrat în zona istorică. Se uita de jur împrejur tăcut, uimit și trist, fără să spună nimic. Ce ar mai fi putut comenta? Doar o masă românească copioasă la unul dintre restaurantele unui prieten, mare iubitor al locului, i-a mai atenuat din consternarea pricinuită de vederea ruinelor vestitei stațiuni…făcându-l să creadă că și în România sunt oameni harnici, care pot face lucruri de calitate…
Legi strâmbe – din păcate, bune doar pentru hoții de avuție națională, care printr-o ”iuțeală de mână” incredibilă au pus laba, pentru un preț de nimic, pe averea colosală a Băilor Herculane – au până azi consecințele tragice pe care le vedem cu toții atunci când vizităm stațiunea. La ora actuală, dacă întrebi cum este posibilă continuarea degradării clădirilor istorice, fiecare factor responsabil dă vina pe celălalt și un incredibil cerc vicios al delăsării, al neputinței datorate incompetenței – uneori reale, alteori mimate, ascunzând interese murdare de acaparare a ceea ce a mai rămas din patrimoniul arhitectonic al legendarei stațiuni – pare a se derula la nesfârșit.
Nu-i oraș și localitate cât de cât importantă din județul Caraș-Severin în care să nu vezi clădiri vechi degradate sau aflate într-o așa-zisă reabilitare care pare că nu se mai termină. Cel mai binecuvântat, în locuri minunate, județ al României este și cel mai afectat de boala nulității clasei politice care a năpădit malefic toată axa de conducere Reșița-București.
Băile Herculane, fosta renumita stațiune turistică de nivel european, este acum doar marca unui dureros și trist paradox: mult prea frumoasă odinioară, în vremurile imperiale și regale, mult prea ruinată în zilele noastre! Clădirile istorice au, multe dintre ele, un statut funciar nebulos. Presupunând, prin absurd, o rapidă clarificare a acestui statut, când s-ar ajunge oare la o efectivă renovare, reabilitare, dacă încercăm să sperăm – fără să ne speriem, vai, de trecerea anilor – la etapele de parcurs: proiectare, aprobare, pre și fezabilitare, în sfârșit, licitare, contestare, judecare, câștigare, implementare..???
Până atunci, Podul de Piatră – într-un final de ani reînfrumusețat – nu este, din nefericire, decât un pod între clădiri ruinate…
