Acasă Actualitate Podurile Timişoarei au ajuns la Aquatim

Podurile Timişoarei au ajuns la Aquatim

DISTRIBUIȚI

Expoziţia “Podurile Timişoarei – tradiţie şi modernitate în arta contemporană” a poposit, zilele acestea, şi la Aquatim. Este o expoziţie itinerantă, al cărei drum a început în toamna anului trecut şi a trecut pe la festivalul Plai, Facultatea de Arte şi mai multe instituţii din Timişoara. „Podurile" vor rămâne la sediul central al Aquatim de pe str. Gh. Lazăr nr. 11/A, până în 22 martie, când expoziţia va fi mutată la Staţia de Tratare Bega de pe str. Miriştei nr. 1, unde porţile vor fi deschise tuturor vizitatorilor, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. Expoziţia este un proiect al Asociaţiei culturale ALLMA (www.allma.ro) şi reuneşte 10 artişti fotografi şi 10 pictori – studenţi şi absolvenţi ai Facultăţii de Arte. Lucrările acestora şi-au propus să readucă în lumină podurile de peste Bega, unele simple structuri cu o funcţionalitate clară, altele adevărate opere de artă, dar toate repere bine ancorate în peisajul urban.

Comentarii

comentarii