Acolo funcţionează mai multe buticuri cu program non-stop, într-o staţie de troleibuz, iar în apropiere există o staţie de taximetre. Controlul poliţiştilor comunitari a adus imediat o serie de sancţiuni, pentru cetăţeni care murdăreau domeniul public. R. Viorel, din Drobeta Turnu Severin, a fost sancţionat cu 500 lei conform HCL 371/2007 modificată, pentru că a aruncat în acea zonă chiştoace de ţigări pe jos. Cu aceeaşi sancţiune s-a ales şi P. Ovidiu, din Timişoara, care a aruncat şi el chiştoace de ţigări pe domeniul public. S. Viorica, din localitatea timişeană Deta, a fost şi ea sancţionată, deoarece a aruncat pe spaţiul verde ambalaje. Un alt tânăr din Drobeta Turnu Severin s-a ales cu amendă de 300 lei conform Legii 61/1991 republicată deoarece a făcut scandal şi a adresat injurii agenţilor în momentul când a fost legitimat. “Acţiunile vor continua pentru a preveni aceste aspecte semnalate de cetăţeni, la rândul lor proprietarii magazinelor de la intersecţia C. Aradului cu Liniştei fiind atenţionaţi să păstreze curăţenia în apropierea acestora şi să nu alimenteze prezenţa persoanelor certate cu legea în zonă”, transmit reprezentanţii Poliţiei Comunitare Timişoara.
Comentarii
comentarii