Acasă Actualitate Poliţiştii locali din Timişoara au mult de furcă cu taximetriştii din oraş

Poliţiştii locali din Timişoara au mult de furcă cu taximetriştii din oraş

DISTRIBUIȚI

sanctiuni taxiPolițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație, care acționează de la începutul săptămânii la intersecția dintre B-dul Regele Ferdinand şi str. C.D. Loga, în apropierea Catedralei Mitropolitane, unde au existat sesizări de la cetățeni că taximetrele staționează în scopul preluării de clienți, încurcând circulația altor autovehicule, au depistat mai mulți taximetriști care încălcau legislația în vigoare.

Astfel, marţi, 21 mai, poliţiştii au surprins șase şoferi de taxi care staționau în zonă. Aceştia au fost sancționați cu avertisment sau amendă, deoarece nu au respectat indicatorul cu ”Oprirea interzisă”. O parte din ei, deși li s-a transmis să se pună în mișcare, nu au vrut să plece. Un alt conducător auto de taxi a refuzat să se legitimieze, pe motiv că mai are și alte sancțiuni aplicate și a părăsit zona, motiv pentru care a fost sancționat și conform Legii 61/1991 republicată.  În urma verificării în baza de date, acesta mai avea două sancțiuni contravenționale de la Poliția Locală. Polițiștii locali acționează în continuare pentru fluidizarea circulației, prin patrulări zilnice, atât în zona respectivă, cât și în alte zone din oraș.  

Comentarii

comentarii