Acasă Eveniment Polițiștii reșițeni au ”sancționat” cu flori șoferițele din trafic

Polițiștii reșițeni au ”sancționat” cu flori șoferițele din trafic

DISTRIBUIȚI

Galanți și poate ușor stângaci, în uniforme, dar cu siguranță, cu mult farmec personal, polițiștii rutieri reșițeni au tras pe dreapta șoferițele aflate în trafic, la orele prânzului, prin zona Triaj. Nu le-au controlat de acte, ci le-au oferit ”amenzi”… florale. Zâmbitoare sau puţin timide, conducătoarele auto au apreciat gestul poliţiştilor şi al reprezentanţilor companiei de asigurări partenere de a le oferi flori, acum în prag de primăvară, de ziua lor. Chiar dacă au avut emoţii, inițial, crezând că au încălcat vreo regulă de circulaţie, doamnele şi domnişoarele aflate la volan au răsuflat uşurate, întrucât  au fost „sancționate” cu flori şi nu cu procese-verbale. Această acţiune, organizată într-o zi specială dedicată femeii, a avut loc şi în celelalte oraşe ale judeţului, ne informează Ancuța Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Comentarii

comentarii