Acasă Politica Politehnica şi Medicina ar putea forma un consorţiu universitar

Politehnica şi Medicina ar putea forma un consorţiu universitar

DISTRIBUIȚI

Mediul universitar timişorean este unul puternic şi cunoscut nu numai în ţară, ci şi peste hotare. Universităţile din Timişoara sunt de prestigiu, indiferent că se cheamă Politehnică, Medicină sau Vest. Totuşi, două universităţi ar putea alcătui o forţă şi mai mare prin formarea unui concosrţiu. Consorţiul se va forma între Universitatea Politehnică din Timişoara şi Universitatea de Medicină din oraş.  “Noi vrem să dăm un exemplu de abordare a vieţii academice şi dorim ca, împreună, cele două universităţi să constituim o forţă universitară de înaltă competitivitate pe plan naţional şi internaţional. Am analizat şi putem face foarte multe lucruri împreună. Gândiţi-vă cât de mult este prezentă ingineria în medicină”, a declarat rectorul Universităţii Politehnice din Timişoara, senatorul liberal Nicolae Robu.

“Dacă uneşti două structuri puternice, evident că ceea ce rezultă are mult mai mare impact pe piaţă”
Rectorul Politehnicii crede că acest consorţiu va avea un impact mai mare pentru că uneşte două structuri puternice. “Această suprastructură – consorţiu universitar – are ca menire generarea de politici, de strategii de acţiune pentru universităţile componente. Dacă uneşti două structuri puternice, evident că ceea ce rezultă are mult mai mare impact pe piaţă”, spune Robu. Este vorba de un consorţiu care prevede păstrarea conducerilor universităţilor, a senatelor, dar se vor face inclusiv investiţii împreună, utilizare raţională a resurselor şi multe alte lucruri.

Comentarii

comentarii