Acasă Actualitate Polițiștii au declanșat ancheta asupra indivizilor care au adus porci suspecți de...

Polițiștii au declanșat ancheta asupra indivizilor care au adus porci suspecți de pesta africană în Timiș

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul Județean de Poliție Timiș, în colaborare cu Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a declanșat ancheta asupra persoanelor care au adus pesta porcină africană în județ.

”În acest moment, se află în desfășurare o anchetă făcută de către IPJ Timiș, cu care noi colaborăm. Sunt cercetate persoanele care au derulat sau au avut legătură cu transportul de porci neautorizat, fără control sanitar veterinar, așadar ilegal, și care au adus în Timiș porcine suspecte de pestă africană. Noi suntem în contact permanent cu polițiștii pe această temă. Virusul pestei porcine africane a fost detectat în probele trimise de noi, la laboratorul special de la Satu Mare. Acum așteptăm confirmarea de la laboratorul național de referință de la București. Până cel târziu marți 29 ianuarie trebuie să primim buletinul cu confirmarea”, a declarat, duminică 27 ianuarie, dr. Adrian Popa, directorul DSVSA Timiș.

Toate porcinele afectate de PPA din Belinț sau care au avut tangență cu animalele infectate au fost ucise de veterinari sau au murit. Medicii DSVSA Timiș au făcut dezinsecții şi dezinfecțiii în gospodăriile respective din localitate și verifică toate efectivele de suine existente în fermele din jurul celor infectate sau suspecte.

În urma investigaţiilor preliminare, a rezultat că în perioada 10-11.01.2019 au fost cumpărate, de către două persoane din satul Belinţ şi o persoană din satul Bârna, un număr de 25 capete tineret porcin, de la o exploataţie situată în extravilanul localităţii Giroc, judeţul Timiş. Porcinele nu erau identificate cu crotalii auriculare şi nici însoţite de documente sanitare veterinare, medicii veterinari din circumscripţiile respective nefiind anunţaţi de aceste tranzacţii, fapt ce constituie o încălcare gravă a legislaţiei. Până la data apariţiei rezultatului de laborator, muriseră 23 porcine.

 

Comentarii

comentarii